x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România şi alte opt state membre UE cer schimbarea modului de calculare a datoriei de ţară

România şi alte opt state membre UE cer schimbarea modului de calculare a datoriei de ţară

17 Aug 2010   •   00:00

România şi alte opt state membre ale Uniunii Europene au transmis Comisiei Europene o scrisoare prin care solicită schimbarea modului de calculare a datoriei de ţară, potrivit ziarului Wirtschaftsblatt,citat de Mediafax.



Scrisoarea, adresată Comisiei Europene şi preşedintelui Uniunii Europene, Herman van Rompuy, a fost semnată de miniştrii finanţelor din România, Suedia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Lituania şi Letonia, potrivit publicaţiei vieneze.

Recalculările propuse sunt legate de alocaţiile acordate sistemelor de pensii private, scrie Wirtschaftsblatt.

Iniţiativa aparţine Poloniei şi Ungariei, precizează aceeaşi sursă.

Un purtător de cuvânt al comisarului european pentru economie şi politică monetară, Olli Rehn, a confirmat primirea scrisorii şi a arătat că răspunsul va urma "în următoarele săptămâni", a mai arătat ziarul austriac.

Potrivit Reuters, care citează ministerul ungar al Economiei, nouă state membre ale UE au cerut să se ţină seama de costurile reformelor din sistemul de pensii în execuţia bugetară.

"Nouă state membre ale UE au apelat la preşedintele Consiliului European şi la comisarul european pentru economie şi politică monetară (...) pentru a lua în considerare costurile legate de reformă suportate de acele state care au derulat anterior reforme în sistemele de pensii", se arată într-un comunicat al instituţiei maghiare.

Una dintre primele reacţii oficiale a venit de la guvernul german, care s-a arătat "foarte sceptic" în privinţa propunerii, potrivit Bloomberg.

"Introducerea de excepţii în definiţia datoriei ar face mai dificilă interpretarea cifrelor la nivelul UE. De asemenea, ar dezavantaja guvernele care au ales moduri diferite de a reforma sistemele de pensii şi care distribuie diferit costurile acesteia", se arată într-un comunicat al ministerului german de Finanţe.

×
Subiecte în articol: observator