Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De "Ziua porţilor deschise” a Stadionului Naţional, decretată de Sorin Oprescu, mii de bucureşteni erau deja la coadă la ora 10:00, atunci când a început programul de vizitare. Majoritatea vizitatorilor s-au declarat impresionati de standardele occidentale la care a fost ridicată arena până în acest stadiu de construcţie. Potrivit promisiunilor primarului Sorin Oprescu, stadionul va fi inaugurat la 10 august, cu meciul de fotbal România-Argentina, şi va purta numele "Naţional Arena”.
Până la orele prânzului, peste 7000 de persoane vizitaseră deja stadionul. Oamenii au făcut măsurători, au pipăit betonul din tribune, s-au pozat, au făcut exerciţii de imaginaţie, au văzut deja cum intră jucătorii pe teren, cât timp durează să ajungi de la intrare în tribune, cât o să coste biletul pentru un loc la asemenea calitate, cum se vede meciul de pe "banca presei”, ba chiar în cât timp "barbarismul mioritic” va strica frumuseţe de stadion. Aceasta din urmă a fost singura problemă majoră, identificată de vizitatori. Toţi au fost de acord că numai nişte amenzi usturătoare ar putea salva pe viitor faţa construcţiei.
Mulţi dintre cei care au venit să viziteze "cel mai mare şi mai modern stadion al României” au fost aduşi de microbul fotbalului pe care îl poartă în sânge, de dorinţa de a vedea cum s-au cheltuit banii publici, sau pur şi simplu de vremea frumoasă numai bună de plimbare. Bunicii şi-au luat nepoţii, nepoţii şi-au luat căţeii, tinerii şi-au luat aparatele foto pentru a face rost de poze pentru Facebook. Toată lumea a fost, la unison, plăcut impresionată, senzaţie rezumată de un puşti în trening care mergea cu mâinile în buzunare, fleşcăind între dinţi o "ciungă”: "E-adevărăciune!”
Presaţi de mulţimea copleşitoare aflată la porţi, organizatorii au permis intrarea în grupuri de câteva sute de persoane şi au făcut apel la vizitatori să nu zăbovească prea mult înăuntru. În zonele aflate în construcţie "musafirii” nu au avut acces, fiindu-le permis să vadă de aproape doar lojele încă nefinisate şi zona Tribunei zero.
"E o lucrare monumentală, aşa cum am văzut la Allianz Arena din München. Acolo era impresionant cum era de frumos luminată cupola, sper să fie şi la noi la fel”, îi povesteşte o doamnă de vârsta a treia însoţitorului său.
"Bravo, bravo” mormăie ceva mai încolo, ca pentru el, un domn, însoţit de fiica ce părea liceeană. Fiecare vede cu ochii minţii evenimentele la care vor veni în acest loc, iar închipuirile nu seamănă una cu alta. Unul vede suporteri, tabela de marcaj, altul vede magazinele şi starurile care ridică fanii în picioare la concerte.
"Este foarte frumos. Stadionul <<23 august>> s-a deschis pe vremea lui Dej, în '53, în timpul festivalului mondial al tineretului. Eu sunt stelist din vremea când nu se născuse încă Gigi Becali. Uite, acolo era sectorul 7. Mi-aduc aminte de locul ăla din 1963, de la meciul Rapid -Sportul Studenţesc. Mă ştiu toate pietrele de aici. Pe stadionul ăsta se jucau cuplajele interbucureştene, Steaua-Dinamo, Progresul -Rapid până să vină Sportul Studenţesc din divizia secundă. Aici juca şi echipa naţională şi aici se juca şi finala Cupei României. Abia aştept să vin în august la meci”, îmi povesteşte un domn care ţine morţiş să-i fac nişte poze cu scaunele noi-nouţe în fundal. Poze fac şi cei mai tineri care preferă însă poziţia "zbor cu aripile întinse” pentru profilul de Facebook.
Citește pe Antena3.ro
Printre vizitatori s-a aflat şi unul dintre ziariştii sportivi renumiţi înainte de 1989, Constantin Alexe. "Am vrut să văd unde stau ăştia care scriu acum”, zice. Trag cu urechea la poveştile pe care Constantin Alexe le deapănă alături de câţiva cunoscuţi: "Mi se pare terenul mic, eu am văzut toate stadioanele lumii. Apoi, am impresia că te sufocă înălţimea tribunei”, observă el cu ochi de specialist. Altcineva îi împărtăşeşte părerea: "Nu văd pista de atletism din jurul terenului, la dimensiunile de aici nu înţeleg de ce nu au făcut şi asta”. Ceva mai încolo, un alt domn se împotriveşte ideii: " cel mai mic stadion e de 80 de metri, cel mai mare de 106. Ãsta va avea cea mai mare dimensiune. Nu e mic, e perfect, am văzut multe stadioane la viaţa mea ca antrenor calificat. Problema e cum o să-l păstrăm.”
Pe fundal, un bunic cu baston pipăie betonul turnat, aşa cum ai pipăi o stofă. "E excelent la atingere”, zice el uitându-se admirativ. Îşi continuă plimbarea ciocănind din când în când asfaltul cu bastonul, să vadă dacă n-are goluri pe undeva.
Un grup de microbişti stă într-un colţ şi analizează "cum poate sta inelul ăla cu atâta greutate pe el”. Se uită toţi cu gurile căscate la schela metalică care susţine cupola. După analiza tehnică, se trage concluzia: "la ce fotbal avem noi, sunt suficiente locuri în tribune. Meritam şi noi un stadion aşa, dar o să fie biletele scumpe la nivelul nostru”.
Doi puşti care se odihnesc pe trepte îşi ţin obrajii în palme, uitându-se spre teren. Unu dintre ei, cuprinzând arena cu privirea, îi dă un ghiont celuilalt : "Auzi, mă, cum strigă toată lumea România, România?”
