În acest moment, limita față de gard sau răzor pentru plantarea pomilor fructiferi în grădini și curți, dar și în terenuri extravilane, este de doi metri.
Aceasta nu se va aplica pomilor mai mici de doi metri, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Senat.
Mai mult decât atât, printre criteriile autorizării tăierii nucilor răzleți și castanilor comestibili se va număra și amplasarea acestora lângă construcții, pe care le periclitează, și în curțile construcțiilor, unde sunt pregătite alte lucrări.
Cu alte cuvinte, proiectul introduce o excepție în ceea ce privește distanța de plantare a pomilor fructiferi din categoria pomi răzleți față de limita proprietății vecinilor.
Acum legea stabilește că plantarea pomilor fructiferi din categoria pomi răzleți în grădini și curți, precum și în terenurile din extravilan se face respectându-se distanțele față de limita proprietății vecinilor, astfel:
a) la 2 m de răzor sau gard, pomi cu talie mică;
b) la cel puțin 3 m de răzor sau gard, pomi cu talie mare.
În cazul primei situații vor fi exceptați, conform proiectului adoptat de senatori, pomii ”mai mici de 2 metri”.
Mai mult decât atât, proiectul introduce noi criterii pentru autorizarea tăierii nucilor răzleți sau castanilor comestibili.
În acest moment, criteriile care stau la baza documentației în vederea autorizării tăierii nucilor răzleți/castanilor comestibili sunt:
1. pomii sunt îmbătrâniți și prezintă ramuri uscate în proporție de 60% din coroană;
2. pomii sunt amplasați într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes național sau de interes al comunității locale;
3. pomii sunt amplasați pe aliniamentele drumurilor naționale și se pune în pericol siguranța circulației rutiere. Proiectul adoptat de senatori introduce alte două criterii:
4. Pomii sunt amplasați lângă construcții și pun în pericol integritatea acestora;
5. Pomii sunt situați într-un perimetru cu destinația ”curți construcții” unde urmează să se amplaseze construcții sau să efectueze diferite lucrări de amenajare. Atenție! Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de deputați și promulgat de șeful statului, scrie profit.ro.