x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se concesioneaza pamantul de sub Dunare

Se concesioneaza pamantul de sub Dunare

de Alin Claudiu    |    13 Aug 2005   •   00:00
Se concesioneaza pamantul de sub Dunare

Consilierii locali din Orsova au adoptat o hotarare prin care concesioneaza 720 de mp de teren aflat sub luciul de apa unei persoane fizice care doreste sa construiasca o pensiune turistica chiar in mijlocul Dunarii.

Afaceri ilegale si incurcate cu proprietati ce nu exista si incalcare flagranta a legii in Mehedinti. Consilierii locali din Orsova au adoptat o hotarare prin care concesioneaza 720 mp de teren aflat sub luciul de apa unei persoane fizice, care doreste sa construiasca o pensiune turistica chiar in mijlocul Dunarii.

Fara nici un fel de retinere, Consilierii Primariei Orsova au concesionat pe o perioda de 99 de ani o bucata din fluviul care se afla in administratia statului si nu au tinut cont de nici o lege care interzice astfel de tranzactii, in interiorul frontierei de stat.

In timp ce hotararea a fost respinsa de Prefectura, la sesizarea primarului Orsovei, consilierii locali spun ca demersul edilului este o razbunare, iar hotararea lor este legala. Prin lege, suprafetele aflate in perimetrul raurilor sau al fluviului apartin proprietatii statului si nu pot fi folosite pentru constructii. In consecinta, hotararea adoptata de consilieri este ilegala. Grav este faptul ca Legislativul orsovean a adoptat si a doua oara aceasta hotarare, pentru ca prima fusese respinsa. In cea de-a doua se spune ca terenul, care acum nu exista, va fi creat artificial prin umplerea cu materiale.

CONCESIONARE CU CANTEC. "Consilierii Primariei au incalcat flagrant legea, au aprobat concesionarea unui pamant care nu exista, se afla sub luciul de apa al Dunarii", declara primarul de la Orsova, Constantin Negulescu. "A fost respinsa hotararea consilierilor de la Orsova, care nu este legala si practic este si bizara, nu se poate concesiona ceva ce nu exista", spune si subprefectul de Mehedinti, Constantin Saceanu. Consilierii locali spun ca hotararea lor este legala, iar scandalul a fost creat de primar, din razbunare pentru ca Legislativul i-a respins in urma cu ceva timp o propunere de hotarare similara, pentru care i-ar fi fost propusa o suma de bani.

"Primarul se face ca nu stie nimic acum, acesta mi-a propus mie si unui alt consilier sa il ajutam prin vot ca sa concesioneze un teren de 2.000 mp unui cetatean francez si nu va avea nimic impotriva ca noi sa concesionam terenul de 720 mp cetateanului care doreste sa construiasca aceasta pensiune pe Dunare. Din surse pe care le voi dezvalui daca va fi nevoie, se pare ca primarul primea din partea francezilor suma de 10.000 de euro pentru teren, nu ascund faptul ca si noua ne-a propus o femeie din partea francezilor suma de 12.000 de euro, pe care i-am refuzat", a spus Constantin Florea, consilier local.

Si persoana fizica caruia i-a fost concesionat terenul de 720 mp este de parere ca nu incalca nici o lege, ba mai mult, spune ca si casa in care locuieste a fost construita tot prin realizarea de umplutura in apele Dunarii.

"Asa am construit si casa, asa voi construi si pensiunea, nu cred ca incalc vreo lege", a spus Nitu Patru, concesionar.

In urma cu aproximativ un an s-au mai facut tranzactii cu terenuri aflate sub luciul de apa, dar intre persoane fizice. Hotararea adoptata de consilierii locali intrece insa orice imaginatie.

×
Subiecte în articol: observator