Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, vrea consultare publică pentru schimbarea numelui parcului Fiodor Tolbuhin. Edilul șef spune că parcul poartă numele unui general rus care a contribuit la instaurarea regimului comunist și anunță că vrea în loc un simbol din istoria românilor.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a scris un mesaj pe Facebook prin care a anunțat că vrea să schimbe numele parcului Fiodor Tolbuhin.
„Parcul Fiodor Tolbuhin poartă numele unui general rus care nu s-a limitat la eliberarea României de fascism. Aceeași armată condusă de el a contribuit decisiv la instaurarea regimului comunist. Voi cere cu insistență Consiliului General să voteze schimbarea denumirii acestui parc. Avem nenumărate alte simboluri istorice valoroase pe care am putea să le promovăm. Istoria poporului român înseamnă mult mai mult decât era de tristă amintire din perioada comunistă. Trebuie să ne regăsim adevărata identitate și astfel să mai închidem niște răni rămase deschise de prea mult timp”, a anunțat primarul Radu Mihaiu.
Edilul șef vrea dezbatere publică și propune câteva nume pentru parcul din sectorul pe care îl conduce. Pe lista sunt Eftimie Predoleanu, un apreciat comerciant din secolul trecut, filozoful Mircea Eliade și Mătăsari, pentru că în zonă locuiau negustorii care vindeau mătăsuri în Obor.
Schimbarea numelui parcului din Sectorul 2 a mai fost în discuție, dar demersul a eșuat după ce ambasada rusă s-a împotrivit.
(sursa: Mediafax)