Şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de şantaj, anunţă Agerpres. La intrare în sediul DNA, Sorin Alexandrescu nu a făcut declaraţii.
Directorul Antena TV Group a fost eliberat ieri după-amiază din arestul Poliţiei Capitalei, după ce Tribunalul Bucureşti a decis definitiv că acesta poate fi cercetat în libertate. Instanţa a dispus ca măsură preventivă în cazul lui Sorin Alexandrescu interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile.
Procurorii anticorupţie îl acuză pe Sorin Alexandrescu că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administrator la compania RCS&RDS.
Citește pe Antena3.ro