x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SFin: Societăţi secrete

SFin: Societăţi secrete

27 Sep 2010   •   00:00

Săptămâna Financiară vă oferă de azi "Dicţionarul Societăţilor Secrete", o incursiune în lumea societăţilor secrete, de la templieri şi francmasoni până la Bilderberg şi Al Quaeda, într-o carte care încearcă să pătrundă dincolo de senzaţional şi de teoriile conspiraţioniste. De când e lumea, în sânul oricărei comunităţi au existat societăţi secrete. Iar faptul că unele societăţi secrete sunt, în realitate, nişte falsuri nu este un motiv să le respingem pe toate, în grup. Iar Michael Benson, în Dicţionarul societăţilor secrete, încearcă să demonstreze că marea majoritate a lor sunt grupuri absolut reale, care există în momentul actual sau au existat până la un moment dat, şi că multe dintre ele chiar au ca scop influenţarea destinului umanităţii, lucru care nu e neapărat rău în sine. Autorul dă la o parte cortina ce aco­peră multe societăţi, multe religii, iar ceea ce dezvăluie se dovedeşte de multe ori mai interesant chiar decât ficţiunea creată în jurul lor.

×
Subiecte în articol: mass-media