x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Siamezele din Braşov s-au născut a doua oară

Siamezele din Braşov s-au născut a doua oară

de Magda Marincovici    |    12 Aug 2014   •   22:46
Siamezele din Braşov s-au născut a doua oară
Sursa foto: DAN ALEXANDRU IOZSA/Mediafax Foto
Intervenţia chirurgicală de separare a surorilor a fost realizată de medicii de la  Spitalul “M.S. Curie”
În premieră, în ţara noastră, o echipă de medici, coordonată de doctorul Radu Spătaru, de  la Spitalul Clinic pentru Copii  “M.S. Curie” au efectuat cu succes o intervenţie chirurgicală de separare a unor siameze.

Siamezele au venit pe lume vinerea trecută în jurul orei 9:00, la Maternitatea Braşov. Purtătorul de cuvânt al Maternităţii Braşov, medicul Valeria Badea, spunea atunci că ”sarcina a fost monitorizată în permanenţă. Iniţial, s-a stabilit că este vorba de o sarcină gemelară, iar la 12 săptămâni că este vorba de siameze. A fost programată la cezariană şi operaţia a decurs absolut normal. Femeia a născut la termen, la 38 de săptămâni, iar fetiţele cântăresc împreună 4.820 de grame”.

Tânăra, care a adus pe lume siamezele, în vârstă de 33 de ani, şi-a dorit cu deosebită ardoare să fie mamă. Aceasta este a şasea sarcină, după altele cinci pierdute. Chiar şi atunci când medicii i-au spus, încă din săptămâna a 12-a, că în pântecele ei, aproape de inimă, sunt prunci siamezi, tânăra şi-a asumat riscurile şi a insistat să ducă sarcina la termen.

Luni, siamezele au fost aduse la Spitalul “M.S. Curie” din Bucureşti, unde au fost evaluate de o echipă de medici. Aşa, ei au decis ca, marţi (ieri. n.r.), micuţele să fie despărţite şi, practic, să se nască a doua oară, de această dată, la o viaţă normală. 

În privinţa suprafaţei comune gemenelor siameze, dr. Radu Spătaru, coordonatorul medicilor de la Spitalul “M.S. Curie”, care au reuşit această performanţe chirurgicală, spune că era între 8-10 cm în lungime şi 3 cm în lăţime. Era sub forma unui oval, cu zone comune: în partea superioară, porţiunea inferioară a sternului şi o porţiune de ţesut hepatic, care însă nu conţinea structuri vasculare şi/sau structuri de cale biliară; în partea inferioară, erau unite cordoanele ombilicale.

La succesul acestei intervenţii chirurgicale şi-au dat mână nu numai talentul medicilor de la “M.S. Curie”, dotarea tehnică de excepţie a acestui spital, dar şi modul deosebit în care a fost monitorizată această sarcină delicată. După primul trimestru de sarcină, prin RMN fetal, atât medicii cât şi tânăra mamă au ştiut permanent cum cresc cele două fetiţe. Dar şi destinul sau cine ştie cine a mai a pus ceva noroc şi a făcut ca siamezele acestei tinere mame să nu împartă organe vitale, cum ar fi creierul, aşa cum s-au mai înregistrat la Maternitatea Braşov. Acestea sunt situaţii dramatice, care depăşesc posibilităţile chirurgului de a corecta asemenea  erori cu autor necunoscut. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ două ore, timp în care echipa multidisciplinară coordoantă de dr. Radu Spătaru -  formată din dr. Radu Tăbăcaru, şeful  Secţiei ATI, dr. neonatolog Mihaela Bizumac, dr. Niculina Bratu, şefa secţiei chirurgie pediatrică II precum şi doi medici rezidenţi,  Monica Ivanov şi Dana Alexandra Iosza – au pus în ordine anatomia celor două micuţe. Ieri, pe la prânz, surorile se aflau în grija dr Bizumac, la neonatologie, şi nu mai aveau nevoie de intubare.   

“Sperăm ca primele ore, prima zi să treacă fără probleme. La un nou-născut operat aceste ore sunt foarte importante. Una peste alta, suntem mulţumiţi', spunea dr Spătaru, după operaţie. Ceea ce credem că a ajuns şi la urechile tinerei mame, care se află în îngrijire medicală, după operaţia de cezarină, într-un spital din Braşov.

×