x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șine rupte, circulație feroviară îngreunată din cauza gerului în zona Moldovei

Șine rupte, circulație feroviară îngreunată din cauza gerului în zona Moldovei

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2024   •   11:08
Șine rupte, circulație feroviară îngreunată din cauza gerului în zona Moldovei

Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, marți, astfel că în stațiile Vârciorova și Pașcani circulația este îngreunată în zona macazelor din cauza gerului, iar pe distanța Sihlea – Râmnicu Sărat șina este ruptă și se circulă pilotat, potrivit CFR Călători.

CFR Călători transmite că mai multe trenuri înregistrează întârzieri marți și, în funcție de evoluția fenomenelor meteo și a condițiilor de circulație, pe raza regionalelor Galați și Iași, pot interveni restricționări temporare ale circulației trenurilor pe anumite intervale de stații și în următoarele ore, traficul de pasageri fiind preluat de celelalte garnituri din graficele de circulație.

Pe raza regionalei Iași, întârzierile majore și problemele intervenite la infrastructua feroviară au perturbat turnusul garniturilor ceea ce a condus la imposibilitatea formării trenurilor din graficul de circulație.

„În acest context coroborat și cu problemele generate de temperaturile exterioare foarte scăzute cu efect și la nivelul materialului rulant, au condus până la acest moment la anularea circulației trenurilor: Regio 5551/5550 Pașcani-Târgu Neamț și retur, Regio 6454/6453 Iași-Scânteia și retur, Regio 5471/5472 Bacău-Bicaz-Piatra Neamț, Regio 6502/6501 Iași-Ungheni Prut-Iași, Regio 5462 Piatra Neamț-Bacău și Regio 5461 circulă cuplate cu IR 1858 pe relația Piatra Neamț-Bacău”, transmite CFR Călători.

Programul de circulație în zonele afectate de vremea nefavorabilă se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. În funcție de evoluția fenomenelor atmosferice, sunt posibile și alte decalări.

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ger moldova circulatie feroviara