x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Situaţie extrem de gravă semnalată de INS: Populaţia rezidentă a României se reduce cu echivalentul a două oraşe mici anual

Situaţie extrem de gravă semnalată de INS: Populaţia rezidentă a României se reduce cu echivalentul a două oraşe mici anual

10 Dec 2015   •   18:00
Situaţie extrem de gravă semnalată de INS: Populaţia rezidentă a României se reduce cu echivalentul a două oraşe mici anual
Sursa foto: Oana Pavelescu

Populaţia rezidentă a României înregistrează o reducere de 80.000 de persoane, începând din 2014, echivalentul a două oraşe mici, a declarat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei.

"La nivelul anului 2014 populaţia rezidentă este de sub 20 de milioane, la nivelul populaţiei din anul 1966. Practic, mortalitatea ridicată, rata scăzută a fertilităţii de după 1989 au dus la această situaţie şi peste cele două fenomene naturale avem şi migraţia externă care avut o influenţă foarte mare asupra dinamicii populaţiei rezidente. Un lucru foarte interesant se referă la factorii care au dus la această modificare, cel puţin în orizontul de timp 1990-2014. Până în 2013 reducerea populaţiei rezidente s-a realizat în cea mai mare parte datorită migraţiei externe, în jur de 70-80%. După anul 2013, diferenţa dintre numărul de nou-născuţi şi persoane decedate determină o reducere a populaţiei rezidente. Practic, la nivelul anului 2014, avem o reducere a populaţiei rezidente de aproape 80.000 de peroane datorită factorilor naturali. Aceasta înseamnă că avem o dispariţie a două oraşe de nivel mic în fiecare an", a spus Tudorel Andrei.

Potrivit datelor prezentate de Tudorel Andrei, populaţia Romaniei era de 14,1 milioane persoane în 1930 şi a avut un vârf în 1990, la 23,2 milioane. Acesta susţine că populaţia se află în descreştere de la 21,7 milioane în 2002 la 19,9 milioane de locuitori în 2014. Populaţia devine preponderentă în mediul urban începând cu anul 1985.

Conform datelor din Anuarul demografic al României, evoluţia structurii populaţiei pe grupe mari de vârstă arată amploarea fenomenului de îmbătrânire demografică a populaţiei: dacă în 1970 grupa de vârstă de 65 de ani şi peste reprezenta 8,6% din totalul populaţiei, în 2014 această pondere este aproape două ori mai mare (15,1%), în timp ce ponderea copiilor cu vârstă mai mică de 15 ani, care în 1970 depăşea un sfert din totalul populaţiei (25,9%), a scăzut semnificativ, la numai 14,9% în 2014.

Potrivit datelor INS, remise joi AGERPRES, în luna octombrie a acestui an, numărul naşterilor a scăzut la 17.478 copii, cu 2.208 mai puţini decât în luna septembrie 2015, în timp ce numărul deceselor a urcat la 21.167, cu 2.388 mai multe, astfel încât în octombrie sporul natural a fost negativ.

Institutul Naţional de Statistică a organizat, joi, o conferinţă dedicată problematicii demografice în România.

×
Subiecte în articol: ins populatia romaniei