x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Situatie incordata la Hadareni

Situatie incordata la Hadareni

04 Aug 2005   •   00:00

Jandarmii mureseni se deplaseaza zilnic la Hadareni pentru a monitoriza situatia din zona unde au avut loc incidentele interetnice din 1993, informeaza Mediafax. Seful Gruparii Mobile de Jandarmi "Regele Ferdinand I" din Targu-Mures, colonelul Ioan Roman, "situatia mocneste latent".

"Permanenta" a fost propusa dupa ce rromii care au fost victime in septembrie 1993 au obtinut, in 5 si 12 iulie, dreptul de a primi despagubiri in valoare totala de 500.000 de euro de la statul roman, care fusese actionat in judecata la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strassbourg. Surse din randul autoritatilor locale, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, afirma ca satenii din Hadareni sunt nemultumiti si considera ca rromii au primit ca despagubiri sume mult prea mari.

CEDO a stabilit, la jumatatea lunii iulie, ca cele sapte persoane care nu au ajuns la o intelegere amiabila cu statul roman in procesul incidentelor interetnice din 1993 din satul muresean Hadareni sa fie despagubite cu suma totala de 238.000 de euro.

DESPAGUBIRI. Astfel, cei sapte vor primi sume cuprinse intre 11.000 si 95.000 de euro cu titlu de daune materiale si morale, ei urmand sa intre in posesia banilor in termen de trei luni de la pronuntarea sentintei.

La inceputul lui iulie, CEDO a dat o solutie partiala in acest caz, stabilind ca ceilalti 15 din cei 25 de rromi, care au dat in judecata statul roman la CEDO, sa primeasca despagubiri cuprinse intre aproape 11.000 si 28.000 de euro fiecare, valoarea totala fiind de 262.000 de euro.

In 20-21 septembrie 1993, in urma conflictului spontan izbucnit intre rromi si localnici, in Hadareni, judetul Mures, au fost ucise patru persoane, iar 13 case au fost incendiate.
×
Subiecte în articol: observator