x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Smiley, numit Ambasador al Bunăvoinței UNICEF în România

Smiley, numit Ambasador al Bunăvoinței UNICEF în România

12 Noi 2013   •   13:45
Smiley, numit Ambasador al Bunăvoinței UNICEF în România

Smiley, pe numele său adevărat Andrei Tiberiu Maria, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței, alăturându-se altor două personalități din România care au primit acest titlu, Andreea Marin și Gheorghe Hagi.

"Este un moment foarte important pentru noi să-l avem pe Smiley alături de noi în clădirea UNICEF și să-l avem alături de noi pentru a promova drepturile copiilor în România. El se va alătura celorlalți doi ambasadori ai bunăvoinței în România, Andreea Marin și Gheorghe Hagi, iar la nivel internațional, altora precum Shakira sau Ricky Martin. Pentru UNICEF alegerea unui Ambasador al Bunăvoinței este o decizie foarte importantă, deoarece căutăm acea persoană care împărtășește valorile noastre", a declarat Sandie Blanchet, reprezentanta UNICEF în România, într-o conferință de presă.

Ea a precizat că a avut mai multe discuții cu Smiley înainte de a-i propune să devină Ambasador al Bunăvoinței și a fost "impresionată de întrebările pe care le-a pus și de interesul lui pentru copiii vulnerabili".

Smiley a afirmat că se simte onorat de invitația de a deveni ambasador.

"M-am simțit realmente onorat în momentul în care UNICEF mi-a propus să devin ambasador. Simt o deosebită responsabilitate și în același timp mă flatează treaba aceasta. Consider că mi se potrivește foarte bine treaba asta tocmai pentru că iubesc foarte mult copiii și într-adevăr îmi place să interacționez cu ei de câte ori am ocazia. Consider că noi toți ar trebui să avem aceeași atitudine față de ei și ar trebui să devenim mai conștienți de faptul că inclusiv soarta noastră depinde de soarta lor", a spus Smiley, potrivit Agerpres.

El a afirmat că nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a fi convins să se implice în acțiunile UNICEF, "aproximativ două secunde" și că va face toate eforturile pentru a schimba ceva și pentru a stopa fenomenul de violență împotriva copiilor.

"Voi face toate eforturile să atrag atenția asupra tuturor acțiunilor pe care UNICEF le întreprinde în România și voi face pe cât îmi stă mie în putere să schimb ceva în jurul meu. Cred că puterea exemplului contează foarte mult. Atât cât putem noi fiecare, putem să schimbăm lucruri în jurul nostru", a apreciat artistul.

Smiley a mai spus că a participat deja la o primă acțiune împreună cu UNICEF, 'Stop violenței împotriva copiilor!', amintind că a face ceva nu înseamnă doar să privești sau să asculți spoturile la televizor.

În perioada noiembrie-martie, UNICEF desfășoară o campanie de conștientizare-informare-strângere de fonduri pentru combaterea violenței împotriva copiilor ce poartă numele "Pune capăt violenței!" și face parte dintr-o inițiativă globală a UNICEF, a amintit în conferință Despina Andrei, Private Fundraising & Partnerships Manager UNICEF Romania.

Ea a precizat că Ambasadorul Bunăvoinței "dezvoltă inițiative alături de UNICEF, susține UNICEF în demersurile pe care organizația le întreprinde pentru copiii vulnerabili și marginalizați pe baze voluntare, asta însemnând că nu există niciun fel de remunerație în această direcție".

Smiley a devenit al treilea Ambasador al Bunăvoinței în România după Andreea Marin, numită în 2006, și Gheorghe Hagi, numit în 2008.

De mai bine de 50 de ani UNICEF colaborează cu celebrități pentru a aduce în atenția publică nevoile copiilor din întreaga lume. Aceste personalități publice contribuie prin diverse acțiuni la protejarea drepturilor copilului și sprijină copiii vulnerabili să aibă o viață mai bună. Prin atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă copiii, prin contribuția în ceea ce privește mobilizarea de resurse și prin influențarea politicilor publice, celebritățile care colaborează cu UNICEF transmit un mesaj clar: copiii sunt o prioritate.  

×