Şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, a declarat joi la Tribunalul Bucureşti că documentul semnat între RCS/RDS şi Bodu SRL i-a fost transmis anonim cu o săptămână înainte de a se întâlni, pe 26 aprilie, cu denunţătorul Ioan Bendei.
Tribunalul Bucureşti judecă azi recursul declarat de şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, arestat pentru că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administrator la compania RCS&RDS. Timp de aproape o oră, Sorin Alexandrescu a răspuns întrebărilor puse de avocatul său şi de preşedintele completului de judecată, Elena Burlan.
"Ioan Bendei mi-a spus că el a fost cel care a dispus scoaterea din grila de programe de la RCS a posturilor Antena Group. Bendei nu avea calitatea să negocieze contractul de retransmitere a posturilor. Contractul dintre Mitică Dragomir şi RCS mi-a fost transmis anonim cu o săptămână înainte să mă întâlnesc cu domnul Bendei", a afirmat Sorin Alexandrescu, potrivit Agerpres.
El a recunoscut că, după ce a aflat de contractul semnat între RCS/RDS şi Bodu SRL (companie care îi aparţine fiului lui Dumitru Dragomir), dorea să facă un subiect de presă din acel contract, afirmând că, în calitate de director general al Antena Group, se ocupa şi de documentarea subiectelor jurnalistice.
Alexandrescu a mai spus că nu a avut niciodată în intenţie să nu divulge public contractul dintre RDS şi Bodu SRL.
Vinerea trecută, Judecătoria Sectorului 1 a admis o cerere a procurorilor DNA privind arestarea pentru 29 de zile a lui Sorin Alexandrescu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Potrivit DNA, în perioada 16 aprilie - 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a ameninţat pe Ioan Bendei, administrator la RCS&RDS, că va începe o campanie media compromiţătoare împotriva sa, dacă nu semnează în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând Antena TV Group.
"(... ) în intervalul 16 aprilie 2013 - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu a constrâns, în mod repetat, partea vătămată Ioan Bendei, administrator al unei societăţi comerciale, ameninţând-o cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare pentru aceasta de natură a-i afecta viaţa personală şi cariera profesională. În această modalitate, cel în cauză a urmărit să-l determine pe Ioan Bendei să semneze în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând Antena TV Group SA în condiţii prestabilite, respectiv pe o perioadă de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implica încasarea unui preţ de 0,6 euro/lunar/abonat", susţine DNA.