x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Alexandrescu, la Poliţie pentru a verifica stadiul plângerii penale împotriva administratorului de la RCS&RDS

Sorin Alexandrescu, la Poliţie pentru a verifica stadiul plângerii penale împotriva administratorului de la RCS&RDS

12 Aug 2013   •   14:49
Sorin Alexandrescu, la Poliţie pentru a verifica stadiul plângerii penale împotriva administratorului de la RCS&RDS

Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group, a verificat astăzi la secția 17 de Poliție stadiul plângerii penale pe care a depus-o în data de 19.07.2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, împotriva administratorului RCS&RDS, Ioan  Bendei, pentru denunț calomnios. Potrivit plângerii, administratorul RCS&RDS ar fi folosit "date eronate și mincinoase" în denunțul său, fapte dovedite inclusiv de acte ale procurorilor sau ale instanței, conform avocatului Gheorghiţă Mateuţ.

După depunerea plângerii, procurorii au trimis documentele polițiștilor de la secția 17, pentru cercetări, însă în data de 08.08.2013 au solicitat reîntoarcerea dosarului la Parchet, pentru continuarea analizei cauzei.

Conform Avocatului Gheorghiță Mateuț, denunțul făcut de Ioan Bendei este mincinos, deoarece nu există probe sau indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că Sorin Alexandrescu ar fi comis fapta penală imputată, așa cum s-a constatat și prin respingerea în două rânduri, de către Judecătoria sectorului 5, a cererilor DNA de efectuare a unor percheziții la biroul și domiciliul acestuia, precum și prin infirmarea actului rezolutiv de începere a urmăririi penale de către Procurorul Șef al Secției de Combatere a corupției din cadrul DNA.  Ioan Bendei, știind că este înregistrat, a produs probe mincinoase, prin încercări repetate de a conduce discuțiile purtate cu Sorin Alexandrescu în sensul în care ar putea face dovadă unui șantaj. Tot Avocatul Mateuț afirmă că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, Ioan Bendei având cunoștință de caracterul mincinos al probelor pe care le-a produs în fața organelor de urmărire penală, cât și de caracterul nedrept al învinuirii pe care o sprijină în mod voit prin faptă să.
 
Potrivit codului penal, denunțul calomnios se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Producerea de probe mincinoase, care sムducムla o învinuire nedreaptă, poate săƒducăƒla o pedeapsă între un an și 5 ani de închisoare.
 
Infracţiunea de denunţ calomnios

Codul Penal Roman încriminează în art. 259 denunțarea calomnioasă adică infracțiunea de reclamare către organele de urmărire și cercetare penală a unei alte persoane pentru fapte sau încălcări ale legii penale, care nu s-au săvârșit în realitate.
Art. 259. - Denunțarea calomnioasă

Învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la savârsirea unei infracțiuni de către o anume persoană, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă cel care a săvârșit fapta declară mai înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana în contra careia s-a facut denunțul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, ca denunțul, plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.

Sinteza plangerii penale catre Parchetul de pe langa judecatoria sectorul 5 Bucuresti

Obiectul plangerii


Plangerea are ca obiect intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii de denuntare calomnioasa prevazuta si pedepsita de art.259 alin.1 si 2C.pen.

“Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anume persoana, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte, se pedepseste cu inchisoare de la unu la  5 ani.”

Ratiuni pe care se bazeaza plangerea

1.    In data de 19.04.2013, Ioan Bendei face o plangere penala la parchet pentru savarsirea infractiunii de santaj.
2.    Din acel moment, Ioan Bendei a purtat aparatura de inregistrare si a condus conversatia cu scopul de a obtine justificarea plangerii penale, asa cum reiese din interceptarile redate la paginile 6,7,8,9,10.
3.    Din plangerea penala depusa de Sorin Alexandrescu impotriva lui Ioan Bendei in data de 19.07.2013 reiese foarte clar ca Bendei a facut plangerea inainte sa se produca presupusa fapta (ex: ca si cand cineva suna la politie sa anunte ca saptamana viitoare, pe la ora 5, vor veni hotii).
4.    Santajul nu se face la persoana juridica, ci la persoana fizica. Ioan Bendei a purtat echipament de inregistrare la intalnirea cu Sorin Alexandrescu si a dirijat discutia catre persoana sa. Sorin Alexandrescu a repetat clar ca” nu am nimic cu dumneavoastra, dar aici e vorba de companie, in primul rand, ca dumneavoastra sunteti un reprezentant al companiei.” De altfel, Antena Group se afla in 11 litigii cu companii RCS&RDS, fiind astfel normal sa existe discutii intre reprezentantii celor doua companii.
5.    In data de 22.04.2013 Judecatoria respinge cererea DNA de efectuare de perchezitii la biroul si domiciliul lui Sorin Alexandrescu, apreciind ca “solicitarea este neintemeiata, constatand ca la acest moment in cauza nu sunt date sau indicia temeinice cu privire la savarsirea infractiunii reclamate. Din continutul interceptarii din 19.04.2013 nu rezulta date care sa confirme sustinerea partii vatamate.”
6.    In data de 23.04.2013 Judecatoria respinge o noua cerere DNA in vederea unor perchezitii, constatand ca “din declaratiile partii vatamate si interceptarile din data de 10.04.2013 si 22.04.2013 nu rezulta date care sa confirme sustinerea partii vatamate.”
7.    In data de 10.05.2013, Lucian Papici, Procuror Sef al Sectiei de Combatere a coruptiei din cadrul DNA a dispus “Infirmarea actului rezolutiv de incepere a urmaririi penale din data de 19.04.2013, ora 10.30 in Dosarul 129/P/2013.”

Concluzii

Bazat pe punctele enuntate, Sorin Alexandrescu solicita atragerea raspunderii penale a lui Ioan Bendei pentru savarsirea infractiunii de denuntare calomniosa prevazuta si pedepsita de art.259 alin.1 si 2 cod penal.

S-a incercat sa se transforme o chestiune comerciala intre doua societati care se afla in litigiu intr-o proba de natura penala. Plangerea lui bendei a fost depusa pentru a justifica interceptarile si supravegherea si a incerca sa se produca probe mincinoase.

×