x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional

Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional

20 Noi 2015   •   15:17
Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional, relatează Antena 3.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.

 
Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului. 
 
În aprilie 2008, Oprescu a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu