x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Soțul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, implicat într-un grav accident rutier. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral

Soțul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, implicat într-un grav accident rutier. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral

16 Mar 2017   •   20:55
Soțul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, implicat într-un grav accident rutier. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral

Soțul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, a fost implicat într-un grav accident rutier. Lucian Isar a fost rănit. Starea lui este stabilă, scrie voceavalcii.ro.

 

Lucian Isar a suferit un traumatism cranio-cerebral

Medicul Adrian Popescu, de la Ambulanța Vâlcea a declarat, într-o intervenție telefonică la Subiectiv, de la Antena 3, că în urma accidentului de pe Valea Oltului, o singură persoană, cel mai probabil Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu, se află în drum spre București, după ce la UPU Vâlcea i s-a făcut un computer tomograf.

În urma accidentului, Isar s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă. Șoferii blocați pe Valea Oltului în urma accidentului au declarat că acesta a condus agresiv pe întreg tronsonul.

Lucian Isar, în vârstă de 38 de ani, se afla la volanul unui Porsche Cayenne şi conducea agresiv, făcând mai multe depășiri riscante de-a lungul deplasării sale pe DN 7, susţin martorii.

În zona Câineni, acesta a intrat într-o altă depășire, în curbă, pe linie continuă și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, iar apoi a intrat în roata TIR-ului, care a explodat. Șoferul acestuia a pierdut controlul volanului și TIR-ul a căzut pe linia ferată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Loredana Sandu, joi, în jurul orei 16,00 pe DN7, în zona Câineni, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism, o autoutilitară şi un autocamion. Bărbatul aflat la volanul autoturismului a fost rănit uşor.

Iniţial circulaţia rutieră a fost oprită, apoi s-a desfăşurat alternativ, pe o bandă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea a mai precizat că autoturismul a intrat pe contrasens şi lovit întâi o autoutilitară, iar apoi un autocamion. Autocamionul, încărcat cu alamă, a căzut pe calea ferată, circulaţia feroviară fiind în continuare oprit pe secţia 201, până la ridicarea autocamionului cu o macara.

×
Subiecte în articol: lucian isar accident lucian isar accident