Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov are 18 pacienţi confirmaţi cu noul Covid-19, iar conducerea spitalului a fost anunţată că trebuie să îl transforme pentru primirea pacienţilor cu noul coronavirus. Unitatea spitalicească nu are deocamdată secţie de ATI.
Pacienţii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov au venit de la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov şi sunt asimtomatici sau cu forme uşoare. Şi asta e bine, pentru că unitatea spitalicească nu are secţie de ATI, care este atât de necesară bolnavilor cu noul coronavirus care au complicaţii.
Surse din spital au declarat pentru MEDIAFAX că speră ca în trei săptămâni să reuşească să pună pe picioare 10 paturi de ATI.
„Echipamentele vin din sponsorizări. S-au mobilizat mulţi oameni, unii ne dau monitoare, alţii ventilatoare, pentru că astea sunt cele mai importante. Apoi să vedem de unde vom avea personal medical, pentru că noi nu avem. DSP ar trebui să facă repartizarea personalului medical din alte spitale”, potrivit surselor citate.
Nici la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov nu sunt gata paturile de ATI. Aici ar trebui instalate 8 paturi.
Dacă starea unui pacient cu forme uşoare se complică şi are nevoie de terapie intensivă, va ocupa probabil unul din cele două paturi de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean sau de la Spitalul Făgăraş.
„Noi am pregătit două paturi, aşa cum se cerea prin directiva de la minister, dar ne aşteptăm la un aflux mare de pacienţi pentru că au venit foarte mulţi din Italia în zonă”, a spus o sursă din Spitalul Făgărăş pentru MEDIAFAX.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Veştea Adrian-Ioan, a declarat pentru MEDIAFAX că urmează să fie înfiinţate mai multe paturi de ATI în judeţ.
„Se vor înfiinţa la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase 8 paturi, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie - 10 paturi, la Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie - 11 paturi”, a spus acesta.
Şefului Consiliului judeţean Braşov a mai declarat că sumele pentru amenajarea şi dotarea paturilor de ATi vor fi alocate din bugetului Consiliului Judeţean.
„Amenajarea spaţiului este demarată deja la Spitalul de Pneumoftiziologie; celelalte două unităţi au amenajat spaţiul, iar livrarea echipamentelor şi aparaturii medicale depinde de stocul produselor la furnizorii de echipamente”, a spus acesta.
Referitor la resursele umane, conform Ordinului nr. 1500/2009, pentru un număr de 20 de paturi de terapie intensivă, necesarul de personal medico-sanitar specializat este de: 18 medici specialitate ATI, 60 de asistenţi medicali, 17 infirmiere/ îngrijitoare, 3 brancardieri”, a declarat preşedintele CJ Braşov.
(sursa: Mediafax)