x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stirile zilei

Stirile zilei

11 Oct 2005   •   00:00

Campulung - Protest spontan al angajatilor la ARO

Aproape 1.000 de salariati ai societatii ARO Campulung au blocat ieri timp de trei ore DN 73 Pitesti - Brasov, intr-o intersectie din oras, cerand anularea contractului de privatizare. Liderul sindical Gheorghe Apostu a spus ca majoritatea angajatilor trebuia sa reia activitatea ieri, dupa un concediu de doua saptamani, impus de actionarul principal, firma CrossLander. Protestul a izbucnit pentru ca munca nu a putut fi reluata si pentru ca, potrivit sindicalistilor, firma are de platit salarii restante din octombrie 2004. (Elly Carstea)

Pierdere - A incetat din viata Alexandru Mandy

Compozitorul Alexandru Mandy a incetat din viata in cursul zilei de sambata, la Caminul de batrani din Jimbolia. "A fost un autodidact in materie de muzica, dar stilul sau, cu o mare incarcatura emotionala, putea fi recunoscut foarte usor", a spus Mihaela Mihai, interpreta multor creatii ale lui Mandy. Compozitorul, ajuns la varsta de 91 de ani, a dat ultimul sau interviu in editia de colectie "Slagarele romanilor" a Jurnalului National. Inmormantarea are loc astazi, la ora 13:00, la Cimitirul Evreiesc Bellu din Bucuresti.

Ziua Holocaustului - Institutul "Elie Wiesel" a fost inaugurat la Bucuresti

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" a fost inaugurat ieri la Bucuresti, in cadrul unei ceremonii organizate in contextul comemorarii Zilei Holocaustului in tara noastra. La eveniment au participat reprezentanti ai autoritatilor romane si diplomati, dar si membri ai comunitatilor evreiesti din tara si din lume. Ziua Holocaustului a fost comemorata in mai multe orase ale tarii, in vreme ce la Templul Coral din Capitala presedintele Traian Basescu si premierul Tariceanu au depus coroane de flori, in memoria victimelor Holocaustului. (Lucian Florea)

Anticoruptie - Dosarul lui Tarata, redeschis

Dosarul fostului deputat PSD Culita Tarata, in care acesta este acuzat de inselaciune, dare de mita, trafic de influenta si alte infractiuni economice, a fost redeschis la sfarsitul saptamanii trecute, a anuntat ieri Departamentul National Anticoruptie. Ancheta fusese inchisa in august 2004, cand procurorii anticoruptie au decis neinceperea urmaririi penale. Dosarul a pornit de la o plangere privind arendarea terenurilor din Insula Mare a Brailei.

Record la SIAB - 45.000 de oameni intr-o singura zi

In a treia zi a Salonului International de Automobile Bucuresti s-a inregistrat un numar-record de vizitatori. Potrivit organizatorilor, 45.000 de persoane au calcat pragul expozitiei duminica. Editia din 2005 gazduieste peste 500 de automobile si motociclete, intr-un spatiu de aproximativ 40.000 de metri patrati. In primele trei zile ale expozitiei, Salonul a primit circa 90.000 de vizitatori. (Eugenia Mihalcea)

Educatie - Profesorii universitari, acceptati doar cu recunoastere internationala

O functie de profesor universitar se poate ocupa numai daca un candidat la acest titlu are prestigiu international exprimat printr-un grant castigat prin competitie internationala. Sunt luate in considerare si studiile cuprinse in bazele de date internationale, conform unui ordin semnat de ministrul Educatiei, Mircea Miclea. Noile criterii se aplica pentru concursurile care se desfasoara incepand cu luna noiembrie a anului universitar 2005-2006. (Eugenia Mihalcea)

Baia Mare - Revolta la penitenciar

Sapte sute de detinuti de la Penitenciarul din Baia Mare au refuzat sa urmeze programul obisnuit ieri-dimineata si au protestat in celule fata de schimbarea comandatului inchisorii, Ioan Marincas. Potrivit Mediafax, detinutii au facut zgomot cu ajutorul obiectelor pe care le-au avut la indemana si au scandat numele fostului comandant. Autoritatile spun ca urmaresc solutionarea pasnica a conflictului, in timp ce la penitenciar au fost mobilizati jandarmi, pompieri si reprezentanti ai Detasamentului de Politie pentru Interventii Rapide.

Teste - Pacienta suspecta de gripa aviara

Unei paciente internate la Spitalul de Urgenta Constanta cu insuficienta respiratorie i-au fost prelevate probe serologice, dar si virusologice, "avand in vedere situatia privind suspiciunile de gripa aviara din nordul Dobrogei", a declarat dr. Mihaela Dinisov, director adjunct al DSP Constanta. Pacienta de 19 ani, din Slobozia, studenta la Constanta, nu a intrat in contact cu vreo pasare. Probele au fost trimise la Institutul "Cantacuzino". Tanara aflata in stare critica a fost transportata cu un elicopter la Spitalul Floreasca din Bucuresti. (Mariana Craciun)
×
Subiecte în articol: observator