Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a demarat la Târgu Mureş a doua etapă de strângere a semnăturilor pentru denunţarea statului român la CEDO de cât mai multe persoane ale căror drepturi au fost afectate.
''A doua etapă de strângere a semnăturilor o începem în 19 iulie până în 30 iulie, pentru completarea la dosarele împotriva României a unui număr cât mai mare de reclamanţi. În alianţă (Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului -n.r.), vrem să cuprindem tinerele mămici, tinerii absolvenţi, care nu au reuşit să intre în serviciu pentru că nu sunt locuri de muncă, dar numai dacă ni se permite de legislaţia internaţională'', a precizat Ioan Hasaşiu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, citat de Agerpres.
Acesta a arătat că alianţa s-a angajat să strângă semnături de aderare la programul prin care statul român este denunţat la CEDO, precizând că există deja 11.746 de semnături adunate în prima etapă: ''La CEDO se dă câştig de cauză celui care atacă individual şi listele pe care le-am făcut - 11.746 de semnături - pentru toţi s-au deschis file individuale. Se va lua o hotărâre în care se spune că de hotărâre beneficiază următorii. Avem sprijinul alianţei constituite în 25 iunie la nivel naţional - Alianţa pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului, din care fac parte 17 organizaţii (...) Vrem să ridicăm - peste 2-3 luni de zile - calitatea alianţei într-o ligă, este o recomandare a forurilor europene şi depinde şi de numărul celor care vor adera la ceea ce suntem în prezent''.
Vicepreşedintelui Federaţiei Naţionale a Pensionarilor a precizat că în data de 28 iunie s-a depus o plângere la CEDO şi că deşi există un termen de 30 de zile pentru depunerea motivaţiei, FACIAS va solicita un moratoriu pentru încă 30 de zile, timp în care se preconizează adoptarea legii unice a pensiilor.
''În cazul în care această majoritate (din Parlament -n.r.) va funcţiona, legea unică a pensiilor va trece, şi dacă va trece este dezastru pentru că ne dă jos punctul de pensie de la 732,8, se presupune undeva la 626, în condiţiile în care ni s-a refuzat 826,2. Asta e o crimă socială, se declanşează un genocid. Prin atacul pe care îl vom definitiva avem deja motivaţia la punctul în care am spus că nu suntem de acord cu schimbarea punctului de pensie în funcţie de posibilităţile bugetare. Asta ar fi o premieră a tuturor prostiilor din lume'', a subliniat astăzi Ioan Hasaşiu.
Citește pe Antena3.ro