x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 30.000 de bucureşteni au participat sâmbătă, pe Calea Victoriei, la evenimentul ''Străzi deschise''

Peste 30.000 de bucureşteni au participat sâmbătă, pe Calea Victoriei, la evenimentul ''Străzi deschise''

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2023   •   19:00
Peste 30.000 de bucureşteni au participat sâmbătă, pe Calea Victoriei, la evenimentul ''Străzi deschise''
Sursa foto: Facebook

Peste 30.000 de bucureşteni s-au bucurat de prima zi a evenimentului "Străzi deschise - promenadă urbană", a anunţat duminică primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

''Vă aşteptăm şi astăzi (n.r. - duminică), pe Calea Victoriei, la o serie de evenimente culturale şi artistice'', a scris primarul pe Facebook.

Prezent, sâmbătă, la evenimentul "Străzi deschise", Nicuşor Dan a anunţat că acesta se va desfăşura în fiecare sfârşit de săptămână, până în luna octombrie, dar şi că în acest an nu mai este permisă circulaţia bicicletelor pe Calea Victoriei.

"Începem azi şi o să avem, practic, fiecare weekend, până în octombrie. Până în luna mai o să fim numai pe Calea Victoriei. Începând din luna iunie, ca şi anul trecut, o să ajungem şi în cartiere, pe rând, în fiecare sector. O să avem, ca de fiecare dată, evenimente artistice, expoziţii, jocuri pentru copii. Participă mai multe dintre instituţiile culturale ale primăriei: Circul, teatrele, Proedus", a spus edilul general.

Primarul a reamintit că în 2022, la evenimentul "Străzi deschise", au participat câteva zeci de mii de oameni în fiecare sfârşit de săptămână. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Străzi Deschise nicusor dan