x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator STS ne ia drept proşti! Doctorul Zamfir ar fi transmis ora afişată pe telefon, nu coordonatele GPS!

STS ne ia drept proşti! Doctorul Zamfir ar fi transmis ora afişată pe telefon, nu coordonatele GPS!

03 Feb 2014   •   21:52
STS ne ia drept proşti!  Doctorul Zamfir ar fi transmis ora afişată pe telefon, nu coordonatele GPS!

Colonelul Adrian Fulea, probabil un alt exemplu de carieră militară "strălucită" în STS, conform teoriei lui Traian Băsescu despre inamovibilul său şef - generalul Marcel Opriş, a trimis presei un comunicat în care precizează că în cadrul discuţiilor avute de doctorul Radu Zamfir cu operatori ai serviciului de urgenţă, acesta a transmis, nu coordonatele geografice la care se găseau victimele accidentului, ci ora afişată pe telefonul mobil!

"Serviciul de Telecomunicatii Speciale protesteaza ferm fata de afirmatiile potrivit carora doctorul Radu Zamfir ar fi trimis coordonatele geografice prin sistemul 112.
Dansul a descris doar ce vedea in jurul sau si pe un ecran de telefon mobil, incepand cu ora 19.30, doctorul Zamfir indicand ca si coordonate ora afisata pe telefonul mobil, respectiv: 19,33,20/1, iar peste patru minute 19,37,20/1 care evident nu sunt coordonate geografice.
La solicitarea dispecerilor de a trimite o coordonata care incepe cu 46, a refuzat sa mai dea alte informatii, spunand ca a transmis informatiile si ca nu mai da nimic”.


Poate părea că STS se bâlbâie, informaţia prezentată în comunicat nefiind o premieră.
Comunicatul STS, unilateral şi fără probe, acoperit de protecţia clasificării informaţiilor drept secret de stat este fără îndoială o încercare de disculpare publică, dar şi un grav afront faţă de victimele victimele accidentului, care, în mai multe rânduri,  au oferit informaţii clare despre discuţiile telefonice avute cu operatorii serviciului de urgenţă.

”Atunci când ne-am prăbuşit era încă lumină. Am avut o lanternă cu care am făcut mai târziu semnale. Stăteam grupaţi, am făcut la un moment dat un foc (...). Am intrat pe Google Maps şi ceea ce am găsit acolo am trimis celor care mi-au cerut ( coordonatele de localizare- n.red). Am trăit tot timpul cu speranţa că ne va găsi cineva”, a declarat medicul Radu Zamfir, chiar în prima zi de după salvare.

"Am repetat obsesiv Horea... Cum mergi de la Horea spre Beliş suntem pe partea dreaptă, undeva la jumătatea distanţei. Le puteam şi desena. Ceea ce regretăm cel mai mult este faptul că nu am reuşit să realizăm un screenshot ecranului telefonului mobil. Dacă l-am fi trimis pe mail, am fi putut fi localizaţi în câteva minute, maxim o oră", a declarat un alt supravieţuitor al accidentului, doctorul Sorin Ianceu.

×
Subiecte în articol: tragedie aviatica apuseni