x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Casa Albă salută acordul UE privind plafonarea preţului petrolului rusesc

Casa Albă salută acordul UE privind plafonarea preţului petrolului rusesc

de Redacția Jurnalul    |    02 Dec 2022   •   21:44
Casa Albă salută acordul UE privind plafonarea preţului petrolului rusesc
Sursa foto: Hepta

Administraţia Joseph Biden a salutat, vineri seară, acordul ţărilor din cadrul Uniunii Europene în sensul plafonării preţului petrolului rusesc, argumentând că instrumentul va reduce capacităţile Moscovei de finanţare a războiului din Ucraina.

"Este o decizie binevenită", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului prezidenţial pentru Siguranţă Naţională de la Washington, citat de cotidianul Le Parisien.

"Noi continuăm să credem că plafonarea preţului va contribui la limitarea capacităţii preşedintelui Vladimir Putin de a profita de piaţa petrolului pentru finanţarea aparatului de război care omoară ucraineni nevinovaţi", a subliniat John Kirby.

Reprezentanţii statelor din cadrul Uniunii Europene au ajuns vineri seară la un acord de principiu privind plafonarea preţului petrolului din Rusia în coordonare cu Grupul G7, afirmă oficiali de la Bruxelles. Ambasadorii statelor UE au stabilit un plafon de 60 de dolari (aproximativ 57 de euro) pentru barilul de petrol din Rusia. Acordul a devenit posibil după ce Polonia, care cerea un preţ mai mic, a renunţat vineri seară la obiecţii. Acordul va trebui aprobat oficial de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European.

Uniunea Europeană va implementa în coordonare cu Grupul G7 şi cu Australia sistemul de sancţionare a Rusiei prin fixarea unui plafon la preţul petrolului. Noul sistem le va interzice companiilor de transport maritim să livreze petrol rusesc la un preţ mai mare decât nivelul stabilit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sua ue plafonare pret petrol Rusia