x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suceava, la un pas de scenariul roșu. Primarul Ion Lungu: Vă rog să fim solidari, să facem tot ce putem să limităm răspândirea acestui virus

Suceava, la un pas de scenariul roșu. Primarul Ion Lungu: Vă rog să fim solidari, să facem tot ce putem să limităm răspândirea acestui virus

21 Oct 2020   •   12:18
Suceava, la un pas de scenariul roșu. Primarul Ion Lungu: Vă rog să fim solidari, să facem tot ce putem să limităm răspândirea acestui virus

Municipiul Suceava este la un pas de scenariul roșu, a declarat, miercuri, 21 octombrie, primarul Ion Lungu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Dragi suceveni, din păcate, trebuie să ducem un război nemilos cu acest coronavirus. Noi am câştigat o bătălie în primăvară când am reuşit să ieşim din carantină (...) Din păcate, suntem la un pas de a intra din nou în scenariul roşu", a spus Ion Lungu.

Incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în Suceava, în ultimele 14 zile, este de 2,52 la mia de locuitori, fără focarele de infecție, și 2,76 la mia de locuitori cu tot cu focare.

Suceava urmează să intre în scenariul roșu când se ajunge la incidența de 3 cazuri la mia de locuitori.

„Vă rog să fim solidari, să facem tot ce putem să limităm răspândirea acestui virus”, a mai spus primarul Lungu, subliniind că este în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise și deschise.

„Sunt convins că, aşa cum am reuşit în primăvară, vom reuşi şi în toamnă. Îmi doresc să avem un sfârşit de an liniştit, de sărbători liniştite în oraşul nostru.”, a mai spus acesta.

×
Subiecte în articol: suceava ion lungu coronavirus scenariu rosu