O persoană a decedat, iar alte cinci au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri pe DN17, pe raza localităţii Vama, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în urma coliziunii a două autoturisme, în care se aflau şase persoane, trei bărbaţi şi trei femei. În cazul uneia dintre femei, care era inconştientă, s-a declarat decesul.
Totodată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că o victimă este încarcerată, o alta prezintă traumatisme multiple, iar trei sunt conştiente.
La faţa locului intervin pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe TIM, precum şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
AGERPRES