Cu siguranță, atunci când intrați într-un supermarket, de cele mai multe ori vă simțiți copleșit de numărul mare de mărci care încearcă să vă seducă prin așezarea strategică la raft, culorile atrăgătoare sau numele cunoscute și foarte bine alese.
Totuși, nu există atât de multe mărci precum am crede! De ce? Pentru că de fapt, toate produsele pe care le consumăm aparțin unui grup mic și select de companii multinaționale, care pot fi numărate pe degete.
Tot ceea ce mâncăm și bem este produs de zece firme gigant, scrie www.elmundo.es.
Care sunt aceste companii?
The COCA-COLA Company
Este imposibil să nu cunoașteți brandul pentru că anual se cheltuiesc milioane de euro pentru publicitate. După cum știți, este firma care produce Fanta și Sprite, dar de fapt The COCA-COLA Company deține mai mult de 500 de mărci în întreaga lume.
Multinaționala a fost fondată în Statele Unite în 1892 de farmacistul Asa Griggs Candler. În prezent, cifra de afaceri este de 175.000 milioane de dolari, iar sediul social se află în Atlanta, orașul în care compania a fost fondată.
UNILEVER
Acest nume nu vă spune foarte multe, dar cu siguranță cunoașteți produsele brandului. Fanii înghețatelor Magnum sau Cornetto sunt cu siguranță familiarizați cu Unilever.
Compania britanico-olandeză a fost fondată în 1930 prin fuzionarea a două firme, una din Olanda și alta din Marea Britanie. În prezent, deține 400 de mărci și 13 dintre ele produc mai mult de 1.000 milioane de euro anual. Pe lângă produse alimentare, în portofoliul Unilever intră numeroase branduri de igienă personale (Dove, Axe, Rexona...) și produse pentru animale. Sediul central se află în Londra.
DANONE
Binecunoscuta multinațională cu sediu în Paris a fost fondată, de fapt, în Barcelona în 1919 de către Isaac Carasso, spaniol născut în Salonic.
Carasso a fost primul întreprinzător care a comercializat iaurt. Produsele sunt foarte cunoscute în țara noastră (Danone, Activia, Danette, Actimel), totuși distribuie apă și alimente pentru copii în întreaga lume.
MARS, INC.
În ceea ce privește gustările, Mars nu are rival. Dacă sunteți fani Twix, Snickers sau M&M's, probabil știți că au același producător.
Dar știați că, de exemplu, această multinațională deține și mărci care produc mâncare pentru animale cum ar fi Whiskas, Royal Canin, Pedigree. Guma de mestecat, Orbit sau Five, aparține tot de Mars.
KELLOGG'S
Brandul este regele micului dejun, principalul producător de cereale. Cu siguranță știați că multe mărci aparțin de această companie, ca de exemplu Corn Flakes, Rice Krispies sau All Bran.
În plus, firma americană Kellogg's, fondată în 1906, este „responsabilă” pentru toate produsele alimentare cu eticheta Disney și pentru chipsurile de cartofi Pringles.
GENERAL MILLS
Nici acest nume nu este foarte cunoscut și, într-adevăr, nu există foarte multe produse în România. Totuși, probabil ați auzit de Yoplait și Cheerios.
Ca un scurt istoric, compania a fost fondată în Statele Unite, unde este foarte populară, în anul 1866. În portofoliul General Mills intră produse alimentare populare: snacksuri, mâncăruri organice și diferite ingrediente pentru gătit.
NESTLÉ
O altă marcă foarte cunoscută, fondată în 1905 în Elveția, este asociată în primul rând cu cafeaua instant Nescafe, Nespresso, dar și cu ciocolata foarte delicioasă. În plus, Nestlé are în portofoliul apa minerală Perrier și băutura răcoritoare Nestea.
În plus, sub umbrela lor se află diverse firme care produc mâncare pentru copii și bebeluși, dar și produse pentru micul dejun precum Nesquick și PowerBar.
MONDELEZ
Mondelez este o multinațională din Statele Unite care în 2012 a înlocuit Kraft. Numele se vrea a fi un joc de cuvinte în franceză, o combinație între lume (monde) și delicios (delez).
Dacă numele nu vă sună cunoscut, cu siguranță vă sunt familiare brandurile: Oreo, Belvita, Toblerone, Barni, Milka sau Halls.
ASSOCIATED BRITISH FOODS
Numele indică originea brandului. Grupul britanic a fost fondat în 1935, iar produsele sale sunt populare în special pe piața anglosaxonă. Românii sunt probabil familiarizați cu ceaiurile Twinings produse de această companie.
PEPSICO
Nici Pepsico nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pepsi este rivalul etern al Coca-Cola, dar Pepsi nu este singura marcă a brandului pe care o putem întâlni în marile magazine. La raftul dedicat băuturilor putem alege între 7up, Mirinda și Tropicana, iar la cel de gustări sărate întâlnim alte mărci cunoscute precum Lays, Cheetos și Doritos.
Pepsico a fost fondat în 1880, a dat faliment îm 1923, dar și-a revenit în 1965. Compania are sediul în New York și astăzi este prezentă peste tot în lume.