x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Surse medicale: “Costică Ştefănescu n-a putut face citostatice fiindcă n-avea decât un rinichi”

Surse medicale: “Costică Ştefănescu n-a putut face citostatice fiindcă n-avea decât un rinichi”

de Florin Condurateanu    |    21 Aug 2013   •   15:48
Surse medicale: “Costică Ştefănescu n-a putut face citostatice fiindcă n-avea decât un rinichi”

În dimineaţa zilei cumplite a morţii sale, Costică Ştefănescu a avut ultima discuţie cu marele chirurg de plămâni de la Spitalul Militar în timpul vizitei. Căpitanul tricolorilor, bărbat deştept, avea discuţii interesante cu marele medic mai în fiecare zi.

Ultima discuţie cu medicul său

Marţi, înainte de a-şi lua adio de la viaţă, Costică Ştefănescu i-a reţinut mai mult mâna marelui medic, privindu-l adânc în ochi şi strângându-l de deget. Îşi lua rămas-bun şi-i mulţumea. Avea dureri cumplite, semn al răspândirii metastazelor peste tot în organism, mai ales la os.

Ar mai fi trăit o lună

Încă nu căpătase insuficienţă respiratorie dar durerile erau de nesuportat. Era ultima fază a bolii canceroase şi probabil ar mai fi rămas pe Pământ în jur de o lună de zile. Dealtfel, îi spusese unui apropiat că “păcat că nu s-a aprobat şi în România legea eutanasierii oamenilor fără nici o scăpare pentru a-i elibera de chinuri”.

Momentul deciziei

În după-amiaza zilei de marţi, Costică Ştefănescu l-a rugat pe colegul lui de rezervă să o caute pe asistentă în celelalte saloane pentru a-i monta o perfuzie. Când cei doi s-au întors peste 2-3 minute, Costică Ştefănescu nu mai era în pat. L-au căutat la toaletă, pe sală (fiindcă se mai plimba cu greu, din ce în ce mai rar) dar nu l-au găsit. Se aruncase în gol de pe pervazul ferestrei.  Căderea de la etajul 5 i-a curmat viaţa pe loc.

O viaţă fără excese

Culmea, Costică Ştefănescu n-a fumat niciodată. A dus o viaţă extrasportivă de model. N-a pierdut nopţile prin baruri la băutură, n-avea nimic de cartofor în el. S-a prezentat la Spitalul Militar acum circa trei ani într-o fază de cancer la plămâni mai puţin avansată decât în cazul lui Dobrin. A fost operat, însă întreaga strategie de luptă cu boala canceroasă în cazul lui nu a fost urmată. Costică Ştefănescu avea un rinichi lipsă şi s-a presupus că nu va face faţă durităţii citostaticelor.

A optat pentru un tratament naturist


Atât de iubitul căpitan al Naţionalei şi al Craiovei Maxima a optat pentru un tratament naturist. Boala şi-a făcut hachiţele, şi Costică Ştefănescu se interna din ce în ce mai des. La Spitalul Militar Carol Davila era primit cu braţele deschise, i se făceau perfuzii cu albumină şi cu tot ce trebuie, dar asta doar îi mai potolea durerile fără să existe şansa de a ţine pe loc boala.
Măcinat de boala necruţătoare

Superbul atlet numai muşchi şi zvelteţe fusese măcinat de cancer, slăbind mult. Nu ajunsese chiar la 35 de kilograme, cum s-a vorbit, dar nu era departe. Doar privirea îi rămăsese mândră şi puternică. A rămas în sufletele românilor ca un model de dăruire pentru tricolor şi pentru “o iubire alb-albastră”. A adus inteligenţa pe teren, rafinamentul şi modestia. A fost un bun român, un român de toată lauda.

×