x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tanczos Barna: Ursul poate fi din nou vânat în România; astfel putem salva vieţi omeneşti

Tanczos Barna: Ursul poate fi din nou vânat în România; astfel putem salva vieţi omeneşti

de Redacția Jurnalul    |    24 Iul 2024   •   11:30
Tanczos Barna: Ursul poate fi din nou vânat în România; astfel putem salva vieţi omeneşti

Senatorul UDMR Tanczos Barna, iniţiatorul legii care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi, a declarat miercuri că noua legislaţie trebuie implementată pentru a proteja vieţile omeneşti.

"După opt ani, ursul poate fi din nou vânat în România. Astfel, putem opri creşterea populaţiei de urs brun şi putem salva vieţi. Din 2016, UDMR a fost singura formaţiune politică ce a căutat constant soluţii la problema urşilor, în scopul protejării vieţilor omeneşti. Această muncă de mulţi ani s-a concretizat, marţi, când preşedintele a promulgat legea care stabileşte cotele de prevenţie şi intervenţie", a subliniat Tanczos Barna, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Precizările acestuia vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ adoptat de Parlament săptămâna trecută.

Tanczos Barna a adăugat că trebuie pusă în practică vânătoarea şi continuată implementarea pachetului de măsuri iniţiat în timpul mandatului său de ministru al Mediului.

"Trebuie semnate contractele de finanţare pentru gardurile electrice, aplicată intervenţia imediată, continuate studiile de estimare a populaţiei, astfel încât şi în anii următori să se poată emite cotele şi vânătoarea trebuie pusă în practică. Pe termen lung, aceasta este singura modalitate de a gestiona populaţia de urşi, de a reduce conflictele om - urs şi de a preveni o nouă tragedie", a evidenţiat fostul ministru al Mediului.

Legea introduce cote anuale de vânătoare pentru populaţia de urşi, pe baza unui studiu ştiinţific. Pentru 2024 şi 2025, sunt aprobate cote de prevenţie pentru 426 de exemplare şi cote de intervenţie pentru 55 de urşi bruni. De asemenea, legea prevede că şi în anii următori este obligatoriu să se aprobe noi cote, pe baza estimărilor privind numărul populaţiei de urs.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: urs vanat