Potrivit instituției, evenimentul devenit deja tradiție își așteaptă vizitatorii – bucureșteni și turiști – să trăiască un Crăciun autentic până pe 26 decembrie, cu activități și atracții dedicate întregii familii.
Peste 130 de căsuțe de Crăciun vor găzdui meșteșugari din toate zonele țării, creatori autentici și producători locali.
De asemenea, în zona tradițională vor avea loc prezentări de colinde și obiceiuri românești, coruri și grupuri de copii, artiști instrumentiști și concerte.
Totodată, în zona urbană, vor răsuna ritmuri internaționale ale celor mai cunoscute melodii de iarnă, mixate de DJ.
Pentru copii, va fi deschisă Casa lui Moș Crăciun, unde aceștia se vor putea întâlni cu Moșul și spiridușii, vor fi organizate ateliere de creație, dar vor putea fi scrise și scrisori cu dorințe de sărbători.
Micuții vor putea folosi caruselul sau să urmărească spectacole de teatru.
În zonă vor funcționa și o roată panoramică și un trenuleț tematic.
(sursa: Mediafax)