x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tatăl lui Codruţ Marta: "Am impresia că s-a întâmplat ceva mult mai grav decât o fugă sau o răpire"

Tatăl lui Codruţ Marta: "Am impresia că s-a întâmplat ceva mult mai grav decât o fugă sau o răpire"

de Mircea Opris    |    Adriana Oprea-Popescu    |    09 Iul 2012   •   18:31
Tatăl lui Codruţ Marta: "Am impresia că s-a întâmplat ceva mult mai grav decât o fugă sau o răpire"

Marta Codrut – Alexandru (38 ani), fost director de cabinet al lui Sorin Blejnar, a disparut pe 21 mai 2012 de langa sediul televiziunii Realitatea TV din Bucuresti. Disparitia a fost sesizata Politiei, patru zile mai tarziu, de sotia lui, Marta Andreea Elena (27 ani). Interesant e ca nici ea, dar nici anchetatorii care au deschis dosarul de disparitie n-au simtit nevoia sa ia legatura cu parintii lui Codrut Marta. Sa-i intrebe daca stiu ceva de el.

“Tata, Codrut a disparut'

Marta Alexandru a aflat ca i-a disparut baiatul sambata, 26 mai, de la celalalt fiu al lui. “Eram la Arad, la el, si mi-a zia «hai pana la masina, ca vreau sa-ti arat ceva». Am coborat jos, la garaj. «Trebuie sa-ti spun ceva grav». Stiam c-a fost la Bucuresti, da’ n-am stiut pentru ce. Ca el a vorbit cu nevasta’sa, cu Andreea asta, s-atunci s-o dus sa vada ce se intampla. S-a intors vineri seara. S-acolo, in garaj, mi-a zis: «tata, Codrut a disparut». «Cum asa?». «Uite-asa, pur si simplu. Codrut nu mai este de gasit». «E plecat? Cum a plecat?» M-am proptit de masina, ca sa nu cad jos. E imposibil! D’aia zic, parca nici nu-mi vine sa cred ca... Luni (n.r. - in ziua disparitiei) a vorbit nevasta’mea cu el, s-o felicite pe Andreea, era ziua ei, ziua onomastica, Constantin si Elena. Si Codrut i-a zis «Suntem acolo, la birou», la firma aia a lor, La Reclama, «si ne pregatim, mai am io niste treburi p’aici si ma duc dup’aia si-o scot pe nevasta’mea la restaurant, ca sa serbam onomastica». Eu vorbisem cu el vineri (n.r. – 18 mai), deci inainte de 21. «Ce mai faci?». «Bine». «Cand mai veniti (n.r. – la Savarsin)?». «Nu veniti voi? Ca noi plecam la Monaco». Pe 22 mai trebuia sa plece. «Ne ducem acolo si poate vara asta ne faceti o vizita». «Ma, io sa fac o vizita, sa ma duc in Bucuresti... nu stiu...»'.

Barbatul de 64 de ani vorbeste ferindu-si privirea. Stam in bucataria casei lui, din satul Valea Mare, la un pahar de apa plata. Peretii sunt plini de trofee de vanatoare, Marta Alexandru a fost sef la ocolul sivic 30 de ani. Acum, e iesit la pensie. Dintr-un colt al tavanului pandeste o bufnita impaiata, gata sa-si ia zborul. Din aripa dreapta-i lipsesc cateva pene. “Unde stateau la Monaco? Aveau casa?'. “Aveau pe dracu’ casa! Aveau ceva inchiriat, am inteles ca un apartament cu doua camere'. “Cand ati vorbit ultima oara cu el, l-ati simtit mai abatut?'. “Nu mi-am dat seama ca e abatut sau ca are vreo problema. Mi-ar fi spus. Intotdeauna zicea «hai, ma, tata, sunt suparat!». Sau «sunt nervos». Sau «pe ala», sau «pe ala», cateodata... Vorbea cel mai mult cu mama’sa, cu mine mai rar. Nu treacea week-end in care sa n-o sune. O suna sambata, duminica, vineri... Deci, pe mama o suna sa vada ce facem'.

Marta Anisoara, mama lui Codrut, are grave probleme cu inima. “Cardiopatie, acum doi ani i s-a pus un stent (n.r. - un mic tub metalic care se introduce in interiorul arterei coronare). A avut si ceva probleme la valvele alea', ne spune sotul ei. In ziua in care baiatul mai mic, Marta Adrian (36 ani), i-a dat vestea ca a disparut Codrut, lui i-a fost teama sa-i zica si femeii. Se intorceau in Valea Mare cu nepotica lor, fetita lui Adrian, si “pe drum, era cu micuta acolo, pe scaunelul din masina, i-am spus si ei, mergand catre casa. S-atuncea, micuta aia, cum o stat cu noi aici doua saptamani, a fost asa, ca un lucru de care ne-am agatat, ne-a umplut timpul. Am avut ce face, pentru ca are 1 an si jumatate si mereu era p’aicea in miscare, si noi cu ochii pe eea, numai cand dormea puteai sa stai si tu linistit'. Nu era liniste. Era momentul in care toate gandurile si grijile le explodau in cap.

“M-a rugat Sorin sa merg sa-l ajut'

“Numa’ la problema asta nu ne asteptam! La varsta noastra, sa suportam asemenea presiuni psihice si... Noi nici n-am stiut toate prostiile astea care se vehiculeaza in legatura cu Blejnar. Am stiut ca s-a dus la Bucuresti, a lucrat, a fost... Deci, el nu mai lucreaza cu Blejnar, din cate stiu eu, din 2010. La ANAF a fost de la inceputul lui 2009 si pana prin mai 2010. Atat. Ei au mai lucrat impreuna, la Garda Financiara, Codrut a plecat de la Garda atuncea, in Bucuresti, si dupa vreo 2 ani, cand a ajuns asta sef, a ajuns din nou cu el. «Mai», zic, «n-ai ce sa faci?». «Nu, ca m-a rugat Sorin sa merg sa-l ajut. Normal, ca se stiau de copii, de la scoala. Sotia mea a fost profesoara lu’ Sorin. Au facut aceeasi facultate (n.r. – Stiinte Economice, la Universitatea de Vest Timisoara. Blejnar a absolvit in ’96, Marta – un an mai tarziu). S-au intalnit la Finante, la Arad (n.r. – Directia Controlului Financiar de Stat a judetului Arad), si de acolo s-au ivit posturile alea pe la Bucuresti, s-au dus, au dat examen acolo, concurs, si au intrat (n.r. – la Garda Financiara Centrala). I-am si zis «te duci la Bucuresti», am si glumit, pentru ca sotia e buzoianca, stiti?, si zic «te trage ata la Mitici, la bucuresteni!». Sotia e buzoianca, ne-am cunoscut la facultate, la Brasov. Eu am facut Silvicultura, si ea a urmat Institutul Pedagogic, Facultatea de Stiinte Naturale. Ne-am casatorit, am ajuns pensionari, s-acum...'

Cam o data pe an, cand mergeau la Buzau, in vizita la sora sotiei, treceau si pe la Codrut, prin Bucuresti. De 11 ani, de cand el s-a mutat in Capitala, nu mai stiau mare lucru despre viata lui. “N-am mai fost in Bucuresti de anul trecut, din august. Este departe, n-avem ce sa facem acolo, ca el era ocupat si ce sa... Ne vedeam, mai venea el o data, de doua ori pe an acasa si... Nu stiam exact ce face, cu se ocupa. Uite, si Glasul Aradului asta (n.r. – ia ziarul de pe masa), nu stiu cine-i aici. Stiam de La Reclama, stiam ca are firme... Ziarul e redactat de La Reclama, o firma in care el are nu stiu ce procente!'.

A doua lui sotie

In octombrie 2006, Codrut Marta s-a casatorit cu Raluca Serban. Mariajul a durat pana-n octombrie 2009, cand cei au divortat, de comun acord. La inceputul acestui an, Codrut s-a recasatorit cu Lungu Andreea Elena (actuala Marta). “Nici prima data, nici a doua oara, nu ne-am amestecat. Credeti ca m-a intrebat daca «iti place tata fata asta? S-o iau de nevasta?». A venit cu ea, a zis «asta este fata» si a plecat. Au fost de Craciun si de Pasti. La Craciun au plecat necasatoriti si, cand au venit de Pasti, au venit casatoriti'.

Unul dintre martorii de la starea civila a fost Elan Schwartzenberg, caruia Codrut ii spunea “nasule'. Parintii n-au fost la cununie, iar tatal zice ca doar din cauza troienelor care acoperisera Capitala la inceputul lui februarie... Andreea s-a apropiat de ei mai ales acum, de cand le-a disparut baiatul. Ii viziteaza si ii suna, sa vada ce mai fac. “Ne-o fi vazut si ea ca suntem amarati si... cum suntem', crede tatal. Tot prin ea, mama lui Codrut a reusit sa stea de vorba si cu Sorin Blejnar. “A sunat-o sotia pe Andreea si cred ca erau impreuna sau cam asa ceva, nu stiu in ce imprejurare, s-a vorbit si cu Sorin. Dar, asa, eu n-am vorbit!', recunoaste tatal. “Ce sa-l intreb pe Sorin?'. “Mai, stii ceva de baiatul meu?'. “Fiul meu, astalalt (n.r. – Marta Adrian) e acolo (n.r. – la Bucuresti) si a vorbit cu el, ca se cunoaste tot asa de bine, poate mai bine, cu Sorin. A vorbit. Ce sa fac, sa ma duc sa ma uit in ochii lui si sa-l intreb? Bine, io nu-i cred pe niciunul mafioti sau cum se spune, pe oamenii astia'. “Va e teama?'. “Nu, de ce sa-mi fie teama? Nu mi-e teama. Si, credeti ca, daca ar stii, mi-ar spune?'. “Dar, daca v-ar minti, nu l-ati simti?'. “Cum dracu’? Am io asemenea calitati, de... M-am intalnit cu parintii lui Sorin, ca sunt din Savarsin, s-am discutat. Il vad si io pe Sorin ca acuma e tras in piept, tras si impins in toate felurile... Stiau ca a vorbit sotia la telefon. Daca organele care sunt in drept nu reusesc sa gaseasca ceva, credeti ca eu pot? Sa ma duc eu sa fac pe detectivul? Imi pasa si sufar, dar.. ce poti sa faci ca simplu cetatean?'

“Da’l dracu’ de hot, c-a fugit din tara'

Pe el, politistii l-au intrebat daca stia ceva. “V-au intrebat daca stiti c-avea de gand sa plece sau daca stiti c-avea dusmani?'. “Ei, m-au intrebat cand am vorbit... Cum sa stiu daca avea de gand sa plece? Ca doar n-avea niciun gand de plecare. Cel putin, noi n-am stiut. Dar... de unde stiti? Bine-ar fi sa fie plecat!'. Tatal lui Marta Codrut sare de la o idee la alta, iar gandurile si spaimele i se invalmasesc. “M-as bucura, ca atuncea macar e in viata, da’ asa...'. Nimeni le spune parintilor daca e alba sau e neagra. Daca e mort sau fugit. Marta Alexandru nu stie nici macar cine se ocupa de dosarul disparitiei fiului lui. “Si asta e o enigma', marturiseste el, “de ce ei (n.r. – Parchetul General) si nu altii... Se fac tot felul de scenarii, ca a fugit ca Boldea ala sau ca Elodia, sau ca nu stiu mai cine, ca aia de la FNI sau ca Necolaiciuc. Normal ca sper sa fie asa. Poate ca a facut prostii, o sa raspunda pentru ele, n-o sa-i taie nimeni capul, va suferi consecintele si cu asta-basta, dar sa fie-n viata! Toate prostiile se platesc, dac’ar fi. S-atuncea, face ce face si va reveni! Am facut tot felul de supozitii: de ce a trebuit sa dispara din Bucuresti? Pentru ca el putea sa dispara de oriunde din Europa. Si viza de America are. A mai fost acolo o data si stiu ca umbla cu fata asta sa-si ia si ea, nu stiu ce voiau sa faca (n.r. - acolo). Si putea sa dispara de oriunde, fara sa... Poate ca daca-l cautau astia ca, asa cum se zice, a facut nu-stiu-ce cu nu-stiu-cine acolo, cand a ajuns la ANAF, atuncea il cautau cu mandat de aducere, de arestare, cum se cheama, nu? De ce a trebuit sa dispara asa? Si parerea mea e ca a pus paie pe foc. Pe focul ala care era mocnit pe undeva, daca se fac cercetari, daca ce se scrie (n.r. - in ziare) este adevarat. Nu cred sa fi plecat, sa-i arunce p’astia in gura lupului. Acuma, colateral, banuiesc ca se fac cercetari pe liniile alelalte, nu? Deci, sunt tot felul de scenarii care se fac...'

Anchetatorii il lasa sa se chinuie cu scenariile lui. N-are niciun semn de la ei. “Nu stiu ce mai fac aici, am impresia ca asteapta. L-au dat in urmarire prin Interpol s-atuncea, in prostia mea sau, cum sa zic, in imaginatia mea, ca nu stiu reguli, dar, asa, logic, ma gandesc ca asteapta. Zic «da’l dracu’ de hot, c-a fugit din tara, sa-l caute aia, poate-l gasesc pe undeva, sa ne puna pe urmele lui»'. Sotia il roaga sa angajeze detectivi, insa Marta Alexandru crede ca ar fi degeaba. “I-am zis «Pai, tu crezi ca-i ca’n filmele alea din America? Ce detectivi sa-l caute pe Codrut?» Detectivi particulari. Mergem si la detectivi, si la popi, si le dam bani si la aia, si la aia...'

Urma de la masina

Daca ar stii ca e cu folos, le-ar da bani. Dar ei asteapta altceva. Un semn. “Pe noi asta ne intereseaza, pe bunica, ca are bunica, mama mea, traieste, are 82 de ani, sa-l vedem, sa stim, sa primim macar un semn, stiti? Da’ n-am primit absolut nimic, ceva plauzibil... Banuiesc ca ne stie numerele, c-am inteles ca a plecat fara telefoane, o fi avand, daca a plecat asa, si-o fi oprit ceva informatii, sa stie sa ne dea un telefon la cineva, ca eu, de exemplu, nu-i stiu numarul pe de rost...' Se agata de orice, apoi cade. “Insa eu, nu stiu, sunt mai sceptic, am impresia ca s-a intamplat ceva mult mai grav decat o fuga sau o rapire. Nu cred ca putea sa ne tina in sahul asta atata timp, pentru ca stie ca pe mama’sa o ucide chestia asta. Si pe mine pentru ca, va spun, psihic am imbatranit 10 ani'. “N-ar fi avut sufletul sa va lase asa?'. “Nu credem. Ca d’aia ne intrebam... stam si plangem ca prostii, ne intrebam cu ce-am gresit. Sotia e si mai bisericoasa, crede ca cine stie ce ne urmareste, cine stie ce blesteme si alte prostii. A mai fost si la preot, e prieten cu Codrut preotul d’aci, e si el cam de aceeasi varsta, ca sa faca rugaciuni. Am zis ca, daca a murit, macar sa stii si tu, sa te duci, sa stii la ce sa te rogi...'

Marta Alexandru locuieste de-o viata in Valea Mare. De cateva saptamani, abia daca mai iese din curte. S-a autoizolat. Cum il vad, oamenii-l intreaba: “ce mai stii?'. Sau il suna: “baiatul tau ii ala de care zice la televizor?'. E si durere, si rusine. Si chinul asteptarii unui semn care s-ar putea sa nu mai vina niciodata. Pe asfaltul din curte, langa stratul de flori, a ramas ramas o urma de smoala, de la Paste. De cand Codrut si-a parcat ultima oara masina acolo. In drum spre poarta, tatal trece pe langa urma aceea si ne-o arata. Si ochii, pe care tot timpul a incercat sa si-i ascunda, i se umplu dintr-odata de lacrimi.

SMS-uri care duc catre Elan Schwartzenberg

Marta Alexandru spunea ca spera sa primeasca de la fiul lui un semn plauzibil. Pentru ca a aflat ca ar exista si alt gen de semne... “S-au primit niste tampenii, niste SMS-uri, de pe un numar din strainatate. Cineva le-a trimis cuiva, s-au ajuns apoi si la cei care cerceteaza. Dar sunt, am zis eu, un fel de d’astea, pentru derutare. Toate merg catre asta, catre Elan Schwartzenberg. O trimite pe sotie sa se duca la el, ca el trebuie sa stie sa-l scoata pe Codrut'. “Si pe Elan l-ati sunat, sa-l intrebati ce stie?'. “Da, sigur. M-a asigurat ca o sa faca tot ce depinde de el sa il gaseasca pe Codrut. Sunt prieteni demult. Cel putin, il stiu eu pe Elan de la prima casatorie a lui Codrut, din 2006, cand a fost si cu Mihaela (n.r. – Radulescu) la nunta. L-am mai vazut de atunci de vreo doua-trei ori...'

In mai 2011, revista Kamikaze publica un articol despre stransa prietenie ce-i lega pe Elan Schwartzenberg, pe atunci proaspat proprietar al Realitatea Media SA, si Codrut Marta. Elan sustinea la acea vreme ca i-ar fi oferit lui Marta pozitia de presedinte al Realitatea TV. “Este unul dintre prietenii mei foarte apropiati, din gasca mea de vanatoare. Suntem in cele mai apropiate relatii de prietenie. I-am propus si l-am rugat sa analizeze posibilitatea de a fi ori in Consiliul de Administratie, ori presedintele Realitatea Media. Dumnealui a lucrat la ANAF pina acum noua luni, cind a demisionat si a decis ca nu mai doreste sa lucreze la stat. El a fost seful de cabinet al lui Sorin Blejnar. De zece ani, noi avem o echipa de vanatoare. Pe vremea aia, erau doi copii la Garda. Eu neavind nici un fel de afacere cu tigari, petrol, nu eram in nici un conflict de interese. Si-am putut fi prieteni stricto sensu. (...) Si, cand am preluat Realitatea, l-am intrebat: «Vrei sa fii presedintele CA, in CA?» Domnia sa (Marta – n.r.) reflecteaza la propunerea mea. E refractar pentru ca, fiind un cetatean al acestei tari, are prejudecati: «Eu, care am lucrat la ANAF, cum sa vin, sa fac…»', declara Elan Schwartzenberg pentru Revista Kamikaze. La randu-i, Codrut Marta preciza pentru aceeasi publicatie: “Eu cu Elan sunt foarte, foarte bun prieten. Si ieri m-am vazut cu el. El ma sfatuieste pe mine, eu pe el. Nu avem relatii de afaceri impreuna. Problema e in felul urmator: eu am fost sef de cabinet la Blejnar. Va dati seama ca, daca m-as duce sa fac treaba asta, nu m-ar ajuta nici pe mine, nici pe Elan la nimic. Daca vreau sa-i dau un sfat, pot sa i-l dau la el acasa, fara sa am o functie oficiala la Realitatea TV'.

In ziua de 21 mai a.c., Codrut Marta a disparut, conform informatiilor furnizate de Politie, din zona sediului postului de televiziune Realitatea TV.

Urmarit prin Interpol

La 25 mai 2012, I.G.P.R. a dispus darea in urmarire nationala a lui Marta Codrut - Alexandru, in urma sesizarii facute, in aceeasi zi, de catre sotia acestuia, care a precizat ca, ultima data, sotul ei a fost vazut in 21 mai 2012. Tot cu acceasi data a fost introdusa o alerta in sistemul informatic Schengen. La 30 mai, IGPR a solicitat urmarirea internationala, prin Interpol, a lui Marta Codrut, “persoana disparuta in imprejurari suspecte'.

Marta este cercetat in mai multe dosare instrumentate de DNA, dosare ce vizeaza infractiuni de instigare la evaziune fiscala si contrabanda din vami.

Conform ultimei declaratii de avere, depusa in calitate de consilier personal la ANAF la 19 octombrie 2010, Codrut Marta detinea un apartament de 172 de metri patrati dobandit in 2006, ca donatie din partea parintilor (lucru putin probabil, avand in vedere si ca in declaratia anterioara, din 2 iunie 2009, aceiasi parinti figureaza ca fiind imprumutati de fiul lor cu cate 330.000 RON fiecare, “sumele fiind virate prin banca'). In plus, Marta Codrut era proprietarul unor ceasuri dobandite in perioada 2006-2008, in valoare de 20.000 – 30.000 euro, tablouri de 10.000 – 20.000 euro si arme de vantoare de 5.000 – 10.000 euro. In plus, avea o asigurare de viata de 15.100 RON, doua conturi curente de 50.392 RON si, respectiv, 546.147 euro, iar numerar – 420.000 RON. Alti bani, 515.000 RON, erau plasati, sub forma de imprumut, la SC La Reclama SRL, firma unde era coactionar. SC Glasul Aradului SRL ii datora, la randu-i, 140.000 RON, iar o persoana fizica, C. Gabriel, 12.000 euro.

×