„
Ea arată că, potrivit statisticilor, în primele 5 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 49.014 cazuri de violență domestică. În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 4.996 de ordine de protecție: „Numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut în 2024 față de anul trecut”.
„Pentru mine, pentru Ministerul Justiției, combaterea violenței este o prioritate. Acesta este motivul pentru care am venit cu inițiativa Ordinului de protecție extins (care va intra în vigoare la finalul lunii august) sau cu voucherele acordate rapid, în limita a 16.500 lei, pentru nevoile imediate ale victimelor infracțiunilor”, adaugă ministrul Justiției.
„Dar cum putem mediatiza mai bine toate aceste inițiative concrete dacă persoane publice cu credibilitate în ochii românilor bagatelizează violența domestică? Cum putem fi credibili când aceleași persoane publice insinuează că femeile
Ea susține că este rușinos că o persoană publică cu credibilitate pentru enoriașii români face astfel de afirmații, iar acest derapaj inacceptabil nu trebuie trecut sub tăcere.
(sursa: Mediafax)