14:00 • Din totalul agricol al judeţului Timiş, de 699.000 de hectare şi un arabil de circa 530.000 de hectare, italienii deţin peste 100.000 de hectare. Potrivit estimărilor, în ultimii şapte ani, cei care au cumpărat terenuri agricole pentru a le valorifica imobiliar au avut un profit de circa 35 de procente.
Din totalul agricol al judeţului Timiş, de 699.000 de hectare şi un arabil de circa 530.000 de hectare, italienii deţin peste 100.000 de hectare. Potrivit estimărilor, în ultimii şapte ani, cei care au cumpărat terenuri agricole pentru a le valorifica imobiliar au avut un profit de circa 35 de procente.
INVESTIŢII. Dacă, imediat după intarea în posesia moştenirilor funciare, prin anii
1992-1993, românii vindeau hectarul cu 50-100 de lei, pe bază de înţelegeri
scrise, pămîntul a căpătat valoare, mai ales după ce au luat avînt marile
investiţii imobiliare. Crenguţa Radosav, managerul unei firme de investiţii
imobiliare din Timişoara, a declarat că majoritatea italienilor nu au cumpărat
terenurile pentru a face agricultură, ci ca investiţii ulterioare, deoarece preţurile
sunt în continuă creştere. „Suprafeţele de teren situate pînă la 30 de
kilometri de Timişoara se vînd cu sume cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro
hectarul”, a spus Crenguţa Radosav. Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi
Dezvoltare Rurală Timiş, Paul Pîrşan, declara că numai în primul semestru al
acestui an fost scoase din circuitul agricol 269 de hectare din intravilan şi
14,5 hectare din extravilan. Comunele timişene cu cea mai mare suprafaţă
arendată, vîndută sau concesionată cetăţenilor străini sunt Dudeştii Vechi, lîngă
frontiera cu Ungaria, Banloc, Ciacova, Denta, Bara sau Moraviţa.
Dezamăgirea adevăraţilor agricultori români
este aceea că, deşi pământul din Timiş este unul dintre cele mai fertile din ţară,
suprafaţa cultivată scade, iar locul lanurilor este luat de mall-uri, clădiri
impozante pentru birouri sau supermarket-uri. Interesul străinilor pentru
astfel de afaceri poate fi dedus şi din faptul că, recent, prefectul Ovidiu Drăgănescu
semnala a întâlnit mai multe situaţii în care, mergînd în comunele timişene să
le înmîneze personal titlurile de proprietare funciară celor repuşi în posesie,
potrivit legilor funciare, a întîlnit câte o singură persoană care ridica zeci
de astfel de documente. „Era clar că respectivele terenuri au fost
deja tranzacţionate, în baza unor înţelegeri scrise, iar, în momentul în care
am emis titlurile, s-au prezentat noii proprietari de drept să şi le ridice”,
spunea Ovidiu Drăgănescu.