x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tiraje suplimentare pentru „English Today“

Tiraje suplimentare pentru „English Today“

25 Oct 2010   •   00:00
Tiraje suplimentare pentru „English Today“

Din 25 octombrie, Săptămâna Financiară vă oferă volumul 3 al cursului de învăţare rapidă a limbii engleze, English Today. Întrucât tirajele primelor două volume s-au epuizat rapid şi în totalitate, pentru cei care nu au reuşit să şi le procure există două posibilităţi de recuperare: tiraje suplimentare din volumele 1 şi 2 vor fi distribuite împreună cu cotidianul Financiarul la datele de 27 octombrie (volumul 1) şi 3 noiembrie (volumul 2).

Cea de-a doua soluţie, recomandată atât celor care au pierdut unul dintre volume, dar şi celor care vor să aibă siguranţa că vor găsi toate volumele, este reprezentată de abonamentul special English Today, care costă 300 de lei şi poate fi comandat numai la redacţie. Mai multe Amănunte puteţi găsi pe http://www.sfin.ro/englishtoday şi în paginile revistei. Toate persoanele care achiziţionează cursul pot intra în concursul cu premii English Today. Înscrierea la concurs se realizează pe site-ul www.sfin.ro/englishtoday. Câştigătorul are şansa de a pleca împreună cu un prieten o săptămână la Londra şi să susţinută gratuit examenul Cambridge sau IELTS de la British Council. Primii câştigători ai concursului organizat de Săptămâna Financiară au fost desemnaţi în cursul acestei săptămâni. Lista câştigătorilor este publicată pe www.sfin.ro/englishtoday.

×
Subiecte în articol: mass-media