x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vacanță în siguranță: autovehicul echipat pentru iarnă, atenție și răbdare în trafic

Vacanță în siguranță: autovehicul echipat pentru iarnă, atenție și răbdare în trafic

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2022   •   07:59
Vacanță în siguranță: autovehicul echipat pentru iarnă, atenție și răbdare în trafic
Sursa foto: Hepta

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt semnalate evenimente rutiere sau condiții meteorologice care să impună restricții de trafic pe autostrăzi sau drumuri naționale. Circulația se desfășoară pe arterele rutiere principale pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic scăzute, însă polițiștii se așteaptă ca în perioada următoare valorile de trafic să crească.

Pe arterele rutiere principale, respectiv: Autostrada A1 București-Pitești, Autostrada A2 București-Constanța, Autostrada A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, circulația se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic scăzute.

„Ne așteptăm însă ca în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, valorile de trafic să crească către destinațiile de petrecere, în principal pe cele mai circulate 2 șosele cu stațiuni montane, respectiv DN 1 Ploiești-Brașov (Valea Prahovei) și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului), motiv pentru care recomandăm conducătorilor auto:

- să-și planifice foarte bine traseul pe care urmează să-l parcurgă, interesându-se de condițiile meteorologice și starea carosabilului, iar dacă este posibil ca drumul să fie acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, să aibă autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă;

- să se asigurare că sistemele de climatizare şi dezaburire sunt funcționale şi au o vizibilitate bună prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale;

- să nu plece la drum obosiți și să circule pe tot traseul cu atenție;

- să se asigure constant, înainte de fiecare manevră și să semnalizeze din timp orice schimbare a direcției de mers;

- să nu depășească viteza legală;

- să mențină în mers o distanță de siguranță între vehicule, care să le permită să frâneze în condiții de siguranță;

- să evite depășirile periculoase sau alte manevre riscante;

- în situația în care traficul se va aglomera, să dea dovadă de calm și respect față de ceilalți șoferi, fără a claxona nejustificat și fără a efectua depășiri neregulamentare ale coloanele formate sau întoarceri prin locuri nepermise;

- să acorde atenție primordială pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor”, transmite Infotrafic.

De asemenea, pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenția când se deplasează, să traverseze doar prin locuri marcate și semnalizate corespunzător și numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță: „Îi sfătuim totodată să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă”.

(sursa: Mediafax)

×