x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedia din Parang - Maneta "stop", atinsa accidental

Tragedia din Parang - Maneta "stop", atinsa accidental

21 Feb 2005   •   00:00

Unul dintre pasagerii elicopterului prabusit vineri in Muntii Parang a apasat involuntar maneta stop, care a dus la oprirea motorului si la dezechilibrarea aparatului de zbor.



Aceasta este una dintre concluziile la care au ajuns procurorii dupa audierea supravietuitorilor aflati in spitalul din Petrosani. Procurorul Ioan Nicodin din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara spune ca, potrivit pilotului Valeriu Coada (foto), nu a fost vorba despre o prabusire, ci despre o aterizare fortata. Tot ieri, Inspectoratul Teritorial de Munca Petrosani a declansat o ancheta proprie. Se considera ca prabusirea aparatului de zbor MI 2 ar putea fi si un accident de munca. Anchetatorii nu exclud nici posibilitatea existentei unei culpe umane, dar spun ca pana in acest moment nu se pune problema vinovatiei. (Gabriela Mladin)

×
Subiecte în articol: observator