x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedia SMURD - Cutiile negre nu pot fi inca descifrate

Tragedia SMURD - Cutiile negre nu pot fi inca descifrate

de Mariana Craciun    |    Mirela Cimpoi    |    12 Ian 2006   •   00:00

Cauza prabusirii elicopterului SMURD Iasi ramane necunoscuta, intrucat cutiile negre ridicate de la locul tragediei nu pot fi citite din cauza unei defectiuni tehnice a softului, a declarat Liliana Balanean, ofiter de presa in cadrul MAI. Pana acum, nici una dintre cele trei posibile cauze ale accidentului luate in calcul de anchetatori (conditii meteo, eroare umana sau defectiune tehnica) nu a fost inlaturata. Comisia de ancheta a facut zeci de fotografii si masuratori la locul impactului.

FARA ELICOPTERE LA SMURD. Dr. Raed Arafat, coordonatorul Serviciului Medical de Urgente Resuscitare Descarcerare Targu-Mures, a anuntat la Iasi ca serviciile medicale mobile din tara nu mai folosesc elicoptere Eurocopter in misiunile aeriene si a precizat ca decizia ramane in vigoare pana cand se va afla motivul care a dus la prabusirea elicopterului SMURD Iasi. Din aceasta cauza, o adolescenta in stare grava a fost transportata cu o ambulanta din Constanta la un spital din Bucuresti. Fata este suspecta de infectie HIV SIDA, iar starea ei s-a agravat din cauza unei bronhopneumonii. (Mirela Cimpoi, Mariana Craciun)

×
Subiecte în articol: observator