x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenurile CFR Călători vor purta numele unor personalități istorice de 1 Decembrie

Trenurile CFR Călători vor purta numele unor personalități istorice de 1 Decembrie

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2023   •   21:30
Trenurile CFR Călători vor purta numele unor personalități istorice de 1 Decembrie

Patru trenuri ale CFR Călători, care vor fi remorcate de locomotive tricolore, vor purta vineri, 1 Decembrie, numele unor personalități istorice.

Pentru a marca Ziua Națională a României, patru trenuri ale CFR Călători care vor fi remorcate cu locomotive tricolore, vor purta în mod special numele unor personalități ale vremii.

Aceste trenuri străbat țara și asigură legătura regiunilor istorice Banat, Crișana, Maramureș, Ardeal, Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea cu Alba Iulia.

Trenurile care vor purta simbolic, pentru o zi, un nume special pentru Ziua Marii Unirii sunt:

-În data de 30 noiembrie/1 decembrie trenurile: IR 1835 – București Nord – Craiova – Simeria – Alba Iulia – Cluj Napoca se va numi simbolic trenul „Regele Ferdinand I Întregitorul”; IR 1763 – Iași – Suceava/Botoșani - Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Arad – Timișoara Nord se va numi simbolic trenul „Samoilă Mârza”

-În data de 1 decembrie trenurile: IR 1836 – Cluj Napoca - Alba Iulia – Simeria – Craiova - București Nord se va numi simbolic trenul „Iuliu Maniu”; IC 522 – Arad – Alba Iulia – Teiuș – Brașov – București Nord se va numi simbolic trenul „Vasile Goldiș”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: trenuri 1 Decembrie