x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta: Prin aducerea lui Hayssam vom afla şi cum au fost răpiţi jurnaliştii. Băsescu a minţit

Ponta: Prin aducerea lui Hayssam vom afla şi cum au fost răpiţi jurnaliştii. Băsescu a minţit

28 Iul 2013   •   22:04
Ponta: Prin aducerea lui Hayssam vom afla şi cum au fost răpiţi jurnaliştii. Băsescu a minţit
Sursa foto: VASSIL DONEV/EPA

 "Poate vom afla cum a plecat în 2006, în vremea preşedintelui Băsescu, poate aflăm şi cum au fost răpiţi jurnaliştii în 2005. Atunci, sigur, dincolo de marele câştig politic pentru preşedinte, nu am aflat nimic altceva, cum au fost aduşi, cine i-a eliberat, cine i-a răpit de fapt", a spus Ponta la RTV.

El a adăugat că prin această afirmaţie sugerează că preşedintele Băsescu a minţit. "Sugerez că atunci domnul preşedinte Băsescu ne-a minţit în legătură cu toată afacerea, şi cu plecarea lui Hayssam. Ştie multe alte lucruri, şi domnia sa, şi alţii", a adăugat premierul.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare. Hayssam a primit pedeapsa pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

Mai multe informatii, aici.

×
Subiecte în articol: omar hayssam traian basescu Victor Ponta