x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UE a adoptat noi reguli pentru a stimula investiţiile companiilor de asigurări

UE a adoptat noi reguli pentru a stimula investiţiile companiilor de asigurări

08 Mar 2019   •   18:14
UE a adoptat noi reguli pentru a stimula investiţiile companiilor de asigurări

Comisia Europeană a adoptat, vineri, noi reguli pentru a reduce capitalul pe care companiile de asigurări trebuie să îl pună deoparte atunci când investesc în acţiuni şi obligaţiuni emise de companii, în ideea de a stimula investiţiile făcute de industria de asigurări, transmite Reuters.

Obiectivul Executivului comunitar este să susţină economia din Uniunea Europeană, unde ritmul de creştere încetineşte. Însă industria asigurărilor susţine că planurile Comisiei nu merg suficient de departe.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susţine că amendamentele adoptate vineri vor face mai uşor şi mai atractiv pentru companiile de asigurări să investească în IMM-uri şi să ofere finanţare pe termen lung economiei.

"Ca urmare a normelor de astăzi, asiguratorii vor trebui să păstreze mai puţin capital pentru astfel de investiţii şi în consecinţă va fi mai atractiv pentru ei să investească în economie", a subliniat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, potrivit lui Olav Jones, directorul general adjunct de la Insurance Europe, principala asociaţie a asiguratorilor, chiar şi după această reformă, industria asigurărilor va trebui să păstreze un nivel excesiv de capital pentru a se proteja împotriva riscurilor, ceea ce va limita capacitatea sa de a investi. "Pe ansamblu, este o oportunitate ratată", a spus Olav Jones.

Aceste norme provizorii vor deveni operaţionale peste trei luni dacă guvernele din UE şi Parlamentul European sprijină reforma.

Comisia Europeană a adoptat deja măsuri pentru a-i încuraja pe asiguratori să investească în proiecte de infrastructură prin aprobarea unui tratament preferenţial pentru aceste investiţii în 2015 şi 2017.

Potrivit cifrelor furnizate de Insurance Europe, în anul 2017 asiguratorii din UE au colectat prime în valoare de 1.200 miliarde euro şi au investit 10.200 miliarde euro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana