x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un alt grup de copii, blocat într-un tren pe ruta Mangalia –Timișoara. Călătoria lor durează de peste 24 de ore

Un alt grup de copii, blocat într-un tren pe ruta Mangalia –Timișoara. Călătoria lor durează de peste 24 de ore

29 Iul 2021   •   19:55
Un alt grup de copii, blocat într-un tren pe ruta Mangalia –Timișoara. Călătoria lor durează de peste 24 de ore

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că traficul feroviar este blocat pe Magistrala 900 Craiova –Timișoara, din cauza trenului IR 1991, care se deplasa pe relația Mangalia –Timișoara, rămas imobilizat în stația Valea Albă (jud. Mehedinți). Trenul a plecat la 19:10 ieri, din Mangalia. Ar fi trebuit să ajungă la 6 dimineața în Severin.

Pe traseu, până la sosirea în Capitală, trenul a staționat peste 9 ore în câmp din cauza vijeliei de miercuri noapte, când s-a rupt linia de contact pe magistrala 800, și a ajuns la București Băneasa în jurul orei 9.30, joi, 29 iulie, în loc de 23.59, miercuri, 28 iulie.

Locomotiva IR 1991 s-a defectat după ora 16.00, la 15 km de Drobeta Turnu Severin. Locomotiva a fost declarată defectă la ora 16.13. Prima încercare de a înlocui locomotiva a eșuat pentru că și aceasta s-a defectat, după ce a ajuns la ora 17.30. Trenul a plecat ulterior cu o a treia locomotivă.  Trenul IR 1991 a plecat la 18.52 din Valea Albă.

Părinții au venit în zona Valea Albă și au preluat din tren copiii. Acest tren a fost în spatele trenului blocat azi noapte la Fundulea.

Filmare de la fata locului

Mama unuia dintre copiii care se află în tren a oferit mai multe detalii despre situație pentru News Hour with CNN de la Antena 3:

”Inițial cei de la CFR le-au spus în tren că deviază acest traseu de pe București și prima stația în care vor opri este Videle, pentru că vorbisem prin cunoștințe să le ducă copiilor mâncare și apă în gară în București. Au oprit în București, deci n-au mai deviat traseul, iar acolo le-au dat un corn cu ciocolată și o sticlă de apă. Au plecat mai departe, au ajuns undeva la 15 km de Drobeta Turnu-Severin, în localitatea Valea Albă, unde au rămas fără frâne și sunt blocați de două ore din nou. A plecat din Drobeta Turnu-Severin o locomotivă către ei, care în momentul în care au făcut probele s-a defectat. Este inuman. Nu mai au nimic de mâncare.”

 

 

 

Filmare de la fata locului

×