x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un autocar din Ungaria în care se aflau peste 70 de persoane a luat foc lângă Sovata

Un autocar din Ungaria în care se aflau peste 70 de persoane a luat foc lângă Sovata

de Mediafax    |    25 Mai 2012   •   07:56
Un autocar din Ungaria în care se aflau peste 70 de persoane a luat foc lângă Sovata

Un autocar inmatriculat in Ungaria, in care se aflau 73 de persoane, a luat foc, vineri dimineata, in jurul orei 9.35, pe Drumul National 13A, Balauseri - Sovata, judetul Mures.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Mures, Liviu Danciu, a declarat ca nu exista victime intrucat pasagerii au reusit sa coboare din autocar inainte ca focul sa se extinda.

"Incidentul s-a produs la iesirea dinspre Balauseri spre Sovata. Este vorba de 71 de pasageri si doi soferi. Nimeni nu a fost ranit", a afirmat Danciu.

Potrivit primelor informatii, autocarul, inmatriculat in Ungaria, se indrepta spre Sumuleu Ciuc - locul traditional al pelerinajului de Rusalii.

In urma incidentului, traficul in zona a fost blocat timp de peste o jumatate de ora.

Conform corespondentului Realitatea TV, incendiul a distrus cea mai mare parte a bagajelor ocupantilor autocarului. Cu toate acestea, pasagerii vor fi preluati de un alt autocar si isi vor continua drumul spre destinatie.

×