Un barbat condamnat pentru omor si care isi ispaseste pedeapsa la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin a protestat, duminica, timp de o ora si jumatate, pe acoperisul cladirii, nemultumit ca va fi transferat la regim inchis, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Detinutul, in varsta de 33 de ani, s-a urcat duminica, in jurul pranzului, pe acoperisul Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin, reclamand ca ii sunt incalcate drepturile.
Dupa aproximativ o ora, timp in care a tipat pe acoperisul penitenciarului, cadrele unitatii l-au convins sa coboare, iar individul a renuntat la protest.
Potrivit directorului adjunct al Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin, Petrisor Ridiche, asupra detinutului a fost gasita o lingurita ascutita cu care avea de gand sa ameninte cadrele.
"O persoana privata de libertate, condamnata pentru infractiunea de omor, a gasit de cuviinta sa protesteze fata de un raport de incident si o sanctiune disciplinara pentru atitudine necuviincioasa si amenintari asupra altor detinuti. S-a negociat cu el, a coborat si regreta fapta. Este foarte greu de ajuns acolo, este sarma ghimpata, o sarma speciala, cu lame, chiar nu-mi dau seama cum a reusit, se vede ca e zgariat, avea la el si o lingurita ascutita pentru a ameninta cadrele", a explicat Ridiche.
Potrivit aceleiasi surse, barbatul este la a treia abatere disciplinara, de-a lungul executarii pedepsei de 15 ani pentru omor. In cursul lunii martie detinutul a fost transferat de la Penitenciarul din localitatea mehedinteana Vanjulet la Drobeta Turnu Severin, dupa ce amenintase mai multi colegi de celula, iar in perioada urmatoare va fi transferat la Penitenciarul din Craiova, in regim inchis, acesta fiind si motivul pentru care a protestat.