x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un liliac pe holul Parlamentului

Un liliac pe holul Parlamentului

de Dana Piciu    |    22 Sep 2009   •   00:00

În această dimineaţă, pe holul sălii de plen de la Camera Deputaţilor, zbura liniştit un liliac. Când oamenii au început să se agite, înaripata s-a ascuns, pe sus pe undeva, nu înainte însă de a stârni discuţii şi un început de panică printre deputaţi.

Liliacul şi-a făcut apariţia pe la ora 8,30, când sala plenuluii era aprope goală, fiind programate declaraţiile politice. Cei câţiva deputaţi care se aflau pe hol au început să-şi dea cu părerea cu privire la misterioasa apariţie.

"Apar pe aici pentru că la această oră clădirea este pustie", şi-a spus părerea Cătălin Cherecheş.
Un alt deputat, Alin Popoviciu, a spus că ar trebui chemat Inspectoratul de urgenţă pentru a elibera liliacul, iar Mădălin Voicu a arătat că el, când e vorba de "zburătoare" nu se bagă.
Oana Mizil, ca femeia, romantică, a spus că poate e "Batman- Salvatorul", cât despre Roberta Anastase, ea a replicat în glumă că dacă liliacul nu votează nu intră în atribuţiile ei de preşedinte al Camerei. Anastase a mai spus că probabil, liliacul a intrat pe la etajele de sus unde a fost un geam deschis.
Cel care a găsit soluţia finală pentru înlăturarea musafirului nedorit a fost ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi: "lăsăm un geam deschis şi iese singur".

×
Subiecte în articol: observator liliac in parlament