x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Caz șocant. O tânără polițistă a fost găsită împușcată în baia Gării Strehaia

Caz șocant. O tânără polițistă a fost găsită împușcată în baia Gării Strehaia

19 Ian 2022   •   10:53
Caz șocant. O tânără polițistă a fost găsită împușcată în baia Gării Strehaia
Sursa foto: Sursa Foto Facebook

O polițistă de la Poliția Transporturi Strehaia, în vârstă de 25 de ani, s-a sinucis, miercuri, folosind arma din dotare. Ea a fost găsită moartă în baia gării din Strehaia, județul Mehedinți.

Potrivit Poliției Mehedinți, un polițist din cadrul Poliției Transporturi Strehaia a sunat, miercuri, la ora 9.42, la 112 și a anunțat că un agent de poliție, în vârstă de 25 de ani, ajutor șef de post la Poliția Transporturi Strehaia, s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia, potrivit Mediafax.

Mai mulţi martori au auzit zgomotul provocat de focul de armă şi au intrat în baie, acolo unde au găsit-o pe tânără împuşcată în cap şi plină de sânge.

„La data de 19 ianuarie, ora 09.42, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, prin apel 112, de un polițist din cadrul Poliției Transporturi Strehaia, cu privire la faptul că un agent de poliție, de 25 de ani, ajutor șef de post la Poliția Transporturi Strehaia, s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia.

Aceasta a intrat în serviciu la ora 08.00.

Era promoția 2018 a Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, iar ultimul aviz psihologic a fost primit în anul 2020.

La fața locului, s-a deplasat o echipă de cercetare, pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului,” a anunțat IPJ Mehedinți.

Adela Loredana avea 25 de ani şi era agent de poliţie, ajutor de şef de post la Poliţia Transporturi Strehaia. Tânăra din Filiaşi era căsătorită de numai câteva luni, respectiv din septembrie 2021, atunci când şi-a oficializat relaţia cu iubitul ei, tot poliţist din județul Dolj. Se pare că neînțelegerile din cuplu ar fi împins-o către un asemenea gest, potrivit Antena 3.

La începutul lunii, o altă poliţistă, din Braşov, s-a sinucis în acelaşi mod, în apartamentul său. Ca şi în cazul de faţă, poliţista de la Braşov ar fi avut anumite probleme în familie.

×
Subiecte în articol: polițist sinucis strehaia