Caz revoltător la Florenţa. Un român beat, în vârstă de 39 de ani, s-a năpustit fără motiv asupra pacienţilor din camera de gardă a spitalului Santa Maria Nuova. Individul a bruscat mai multe persoane, cerând să fie consultat imediat. Cel mai grav agresat de către român a fost un pacient în vârstă de 60 de ani, pe care individul l-a lovit cu pumnul în faţă.
Bărbatul de 39 de ani a intrat nervos în camera de primiri urgenţe a spitalului Santa Maria Nuova şi a început să împartă pumni şi picioare oricui i-a stat în cale. Depăşiti de atacul românului, paza spitalului a cerut ajutorul carabinierilor, care au intervenit imediat pentru aplanarea conflictului.
Odată identificat, românul a încercat să lovească şi poliţiştii, dar a fost repede pus la pământ reţinut. Potrivit presei italiene, Românul se pare că era deja un cunoscut al poliției, fiind reţinut deja tot pentru acte de violenţă.
OBSERVATOR TV