Un moştenitor al boierului Preda Buzescu, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, a solicitat Prefecturii Buzău retrocedarea foştilor Codrii ai Buzăului, în suprafaţă de 62.500 de hectare, drepturi consfinţite de Judecătoria Pătârlagele printr-o sentinţă judecătorească.
Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, a menţionat însă că va ataca cu recurs această sentinţă judecătorească care retrocedează aproape toată partea de nord a judeţului, muntoasă şi acoperită de păduri.
"În calitate de preşedinte al Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar sunt în imposibilitatea de a aplica această sentinţă judecătorească, deja am pus în posesie pe acest amplasament Academia Română cu suprafaţa de 13.000 de hectare urmând ca diferenţa până la 18.000 de hectare să fie pusă în posesie printr-un acord cu Direcţia silvică Buzău şi, totodată, această suprafaţă de pădure se suprapune peste două rezervaţii naturale, Siriu şi Penteleu, care nu pot face obiectul retrocedărilor", a declarat prefectul Paul Beganu.
Potrivit acestuia, instituţia Prefectului va ataca cu recurs sentinţa judecătorească, mai ales că suprafaţa solicitată a făcut obiectul altor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, pentru care s-au emis sute de titluri de proprietate.
La rândul său, Teodor Năstase, descendentul boierului Preda Buzescu, postelnic în vremea domnitorului Mihai Viteazul, a declarat că proprietatea i-a fost retrocedată de instanţa de judecată în spiritul şi litera legilor fondului forestier aflate în vigoare, iar dacă nu va primi suprafaţa de pădure solicitată se va adresa forurilor judecătoreşti europene.
Printre foştii proprietari care au primit terenuri forestiere în zona Munţilor Buzăului se află Academia Română şi Obştea moşnenilor buzoieni care deţin peste 20.000 de hectare.
De notat că suprafaţa împădurită a judeţului Buzău este de aproximativ 160.000 de hectare, din care doar 100.000 de hectare se mai află în proprietatea statului.
Citește pe Antena3.ro