x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valeriu Gheorghiță: Peste 80% dintre infecțiile cu tulpina Delta sunt la persoane nevaccinate

Valeriu Gheorghiță: Peste 80% dintre infecțiile cu tulpina Delta sunt la persoane nevaccinate

10 Aug 2021   •   15:29
Valeriu Gheorghiță: Peste 80% dintre infecțiile cu tulpina Delta sunt la persoane nevaccinate
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că în România sunt înregistrate peste 300 de persoane infectate cu tulpina Delta a virusului SARS CoV-2. Cele mai multe cazuri sunt la persoanele nevaccinate.

Conform Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) până la 8 august în România au fost confirmate 313 cazuri de infectare cu tulpina Delta a virusului SARS CoV-2.

Sunt 51 de cazuri în plus față de săptămâna trecută, a arătat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a mai spus că varianta Delta a fost confirmată în special la persoanele nevaccinate. Peste 80% dintre cazuri sunt la pacienți care nu s-au imunizat.

De asemenea, au fost înregistrate 19 decese după infectarea cu varianta Delta, unul singur fiind al unui pacient vaccinat cu schema completă.

„Vaccinarea cu schemă completă indiferent de vaccinul utilizat își păstrează eficiența de peste 90 % privind prevenirea internărilor, prevenirea cazurilor grave și prevenirea deceselor”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Șeful CNCAV a mai arătat că un studiu realizat în Singapore confirmă faptul că la persoanele vaccinate simptomatologia este mai ușoară și analizele de sânge sunt mult mai bune. În plus, „fereastra de contagiozitate” este mai redusă, ceea ce înseamnă că riscul de transmitere a infecției este mai mic.

Mediafax

×