Bucurestenii vor plati in 2013 aceleasi taxe si impozite locale ca cele din acest an, potrivit proiectului de hotarare aprobat marti de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
Consilierii municipali au aprobat, in sedinta de marti, proiectul privind stabilirea nivelurilor impozitelor si taxelor locale in 2013 in Capitala.
Proiectul de hotarare a fost adoptat cu două amendamente, unul privind scutirea cu 95 la suta de la plata impozitelor a autovehiculelor hibride şi electrice care au clasa de poluare euro 4.
Potrivit celui de-al doilea amendament, pentru vehiculele inregistrate cu o capacitate cilindrica mai mica de 4.800 de centimetri cubi, cu exceptia autovehiculelor, se va percepe o taxa de trei lei la fiecare 200 de centimetri cubi, iar pentru vehiculele inregistrate cu o capacitate cilindrica mai mare de 4.800 de centrimetri cubi se va percepe o taxa de cinci lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi.
Totodată, pentru vehiculele inregistrate fara capacitate cilindrica evidentiata, cu exceptia autovehiculelor, se va percepe o taxa de 100 de lei pe an.
Impozitele pe cladiri si terenuri sunt diferentiate in Bucuresti, in functie de zona in care este amplasata constructia sau terenul, vechimea sau materialele din care este construit imobilul.
Bucurestenii care vor plati anticipat, pana la 31 martie 2013, impozitele pe cladiri, terenuri si mijloacele de transport, vor beneficia de o reducere de zece la suta din suma datorata. In cazul in care impozitele si taxele locale sunt platite dupa data limita, proprietarii vor plati majorari de intarziere.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ca nu a sustinut si nu va sustine cresterea taxelor si impozitelor in Bucuresti pentru 2013.