x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victimele tragediei de la Scânteia, înmormântate

Victimele tragediei de la Scânteia, înmormântate

de Ana Ionascu    |    16 Aug 2009   •   00:00

Durere fără margini în comuna vasluiană Tăcuta. Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma catostrofei feroviare petrecută la Scânteia, judeţul Iaşi, iar una se află în stare gravă în spital. Printre morţi se află un copil în vârstă de 10 ani şi tatăl său de 39 de ani.

Florin Chelaru muncea cu ziua în sat pentru ca soţiei şi celor 3 copii să nu le lipsească nimic. De ani buni strângea fiecare leu ca să îşi cumpere o maşină. A fost visul lui. În ziua aceea, împreună cu fratele său şi un cumnat, Florin a urcat bucuros în microbuz. Voia să ajungă  la un târg de maşini din Iaşi. Iulian s-a ţinut scai de tatăl său. Voia să meargă şi el la oraş. Omul a cedat insistentelor copilului. Nu ştia că porniseră pe un drum fără întoarcere. Fratele bărbatului a murit şi el, iar cumnatul său se zbate între viaţă şi moarte pe patul de spital. Sâmbătă seară, Florin şi Iulian s-au întors acasă. În sicrie.

Duminică dimineaţă, la Tăcuta era atâta tăcere. Şi vântul a uitat să adie, şi uliţele au încremenit, parcă. Liniştea e sfâşiată în răstimpuri de vaietele unei femei tinere, căreia o clipă fatală i-a răpit două bucăţi din inimă.

Înconjurată de rude şi prieteni, Liliana Chelaru nu se poate dezlipi de sicriele celor doi: soţ şi fiu. E epuizată. Cu ultimele puteri îşi strigă "frumuseţile". Le mângăie obrajii şi le vorbeşte cu glas moale. Nu poate accepta moartea lor, nu ştie cum va trăi mâine. Lacrimile îi brăzdează chipul trist.

Nu există cuvinte de consolare potrivite în aceste momente. Liliana îşi reproşează că nu a mers ea cu Florin la Iaşi. "Dacă mă duceam eu, Iulian era în viaţă acum. Frumoşii mei, dragii mei, cum o să trăim fără voi? Ai luat băiatul, Florin! Ce mă fac eu acum? De ce, Doamne, de ce atâta suferinţă? Cu ce ţi-am greşit, Doamne?!", plânge femeia. Ca să îşi îngroape bărbatul şi copilul, Liliana trebuie să vândă tot ce are prin gospodărie. E singura soluţie.

Vecinii le plâng de milă. "Au datorii, îi va fi greu de una singură cu doi copii. Te rupe la inimă. Trebuie să vândă animalele, ce are pe lângă casă, altfel nu are cu ce achita datoriile. E groaznic ce s-a întâmplat." Olga Mancaş, cumnata lui Florin, ne povesteşte printre lacrimi: "S-a rugat de soţia lui, ea nu a vrut să meargă şi atunci a zis să meargă baiatul. Oricum, băiatul mergea peste tot cu tatăl său. Băiatul la 10 ani muncea, alerga toată ziua cu treabă. Îşi ajuta tatăl, mama. Era de bază. El şi Florin erau stâlpii casei, ei făceau, ei dregeau, ei rezolvau. Cu toţii suntem marcaţi pe viaţă. Florin era un om extraordinar. Ne-a ajutat pe toţi. De aia l-a luat Dzeu. Era atât de bun că îşi dădea şi haina de pe el. Tot satul l-a iubit. Păcat, mare păcat!". Tatăl şi fiul vor fi înmormântaţi împreună, în cursul zilei de luni.

×
Subiecte în articol: observator