x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator (VIDEO) "Excelentul profesionist" Băsescu povesteşte cum a incendiat 38 de nave, făcând istorie în Franţa

(VIDEO) "Excelentul profesionist" Băsescu povesteşte cum a incendiat 38 de nave, făcând istorie în Franţa

de Cristian Ionescu    |    02 Iul 2012   •   14:25
(VIDEO) "Excelentul profesionist" Băsescu povesteşte cum a incendiat 38 de nave, făcând istorie în Franţa

Presedintele Traian Basescu a declarat ca niciodata nu a facut cursuri de masterat si ca nu este "nici doctor, nici dottore", ca raspuns la declaratia ministrului interimar al Educatiei, Liviu Pop, privind studiile presedintelui. Seful statului a tinut sa sublinieze ca inainte sa intre in politica a atins varful profesional al carierei sale de ofiter de marina, fiind "un excelent profesionist".

"Vreau sa stiti urmatorul lucru, pe care, daca l-ati uitat, vi-l reamintesc: eu am atins varful profesional al carierei mele pe ceea ce am stiut sa fac. Am navigat 12 ani, am fost patru ani ofiter pe diverse trepte, ofiter trei, ofiter doi, ofiter unu, secund si pe urma comandant de nava. Am facut serviciu pe cele mai mari nave ale tarii, pe cele mai riscante nave ale tarii, nave petroliere. Prima mea comanda a fost o nava de 42.000 de tone, in 1981, o nava de marime la care multi aspirau ca la sfarsit de cariera sa ajunga pe asemenea nava. Dupa un an de comanda pe o nava de 42.000 de tone am comandat petrolierul de 85.000 de tone Crisana, dupa care am preluat dupa un si jumatate cea mai mare nava a tarii, construita in Romania, petrolierul Biruinta", a amintit Basescu.

Ce nu a amintit Traian Basescu este ca, in 1981, "excelentul profesionist" reusea sa incendieze 38 de nave.

Intr-un exces de sinceritate, Traian Basescu marturisea in 1999, la televizor, o isprava marinareasca. Povestea cum a pacalit autoritatile franceze si a scapat basma curata dupa ce o defectiune tehnica a navei sale a pus in pericol Portul francez Rouen, generand un incendiu care a afectat 38 de nave.

"Cand eram comandant pe "Arges", la trei luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant, am luat foc in Portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen, in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul Portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de 3 km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei "Sholfrancaise". Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. Dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei "Arges". Acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre... Acasa nu puteam sa nu-i spun care a fost realitatea macar armatorului, armatorul nu puteam sa mi-l mint, iar in echipaj erau destui care stiu ce s-a intamplat", spunea Traian Basescu la Prima TV, la 23 iunie 1998, ora 23:30.

Acest episod, care vorbeste despre smecheria damboviteana a comandantului de vas Traian Basescu, nu figureaza in "mapa profesionala" a acestuia.

Iata declaratia completa:

×