x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Virusul West Nile se extinde! Încă un caz confirmat în Brăila

Virusul West Nile se extinde! Încă un caz confirmat în Brăila

01 Oct 2018   •   18:24
Virusul West Nile se extinde! Încă un caz confirmat în Brăila

Laboratorul pentru analize al Institutului Cantacuzino a confirmat un nou caz de infectare cu virusul West Nile la un bărbat din oraşul Însurăţei, potrivit informaţiilor furnizate luni de Direcţia de Sănătate Publică Brăila. 

Un bărbat de 37 de ani din oraşul Însurăţei a fost infectat de un ţânţar purtător al virusului şi se află internat la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, starea de sănătate a acestuia fiind una stabilă. 

Existenţa virusului West Nile a fost confirmată, de la începutul anului, la şapte persoane din Brăila, iar în cazul altor două suspiciuni de infectare cu acest virus analizele sunt în lucru. 

În vara anului trecut, o femeie de 52 de ani din municipiu a decedat la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Brăila, după ce a fost înţepată de un ţânţar purtător al virusului West Nile, acesta fiind singurul deces înregistrat în judeţ cauzat de virus. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: virusul West Nile Braila